Complexul Energetic (CE) Rovinari din judeţul Gorj a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu cu 50.000 lei pentru o poluare accidentală cu cenuşă, informează NewsIn. Poluarea s-a produs ieri, când, din cauza vântului puternic, tone de zgură depozitate în apropierea oraşului Rovinari au fost împrăştiate de vântul puternic. Garda de Mediu a fost informată ieri chiar de reprezentanţii CE Rovinari despre poluarea produsă. "Urmează ca în cursul zilei de astăzi să fie aplicată sancţiunea de 50.000 lei pentru nerespectarea autorizaţiei de mediu. Autorizaţia de mediu prevede că ei trebuiau să acopere şi restul de circa 40 de hectare ale depozitului rămase necopertate cu pământ fertil. Dacă nu vor acoperi riscă şi alte amenzi”, a declarat marţi Ovidiu Ilie, şeful Gărzii de Mediu Gorj.
Diana Milea, purtătorul de cuvânt al CE Rovinari, a declarat că unitatea a luat măsurile care se impun în această situaţie de mai multe zile, dar, din cauza vântului puternic, instalaţiile de umectare nu fac faţă cantităţii mari de cenuşă. Aceasta este cea de-a treia poluare cu cenuşă produsă în zona oraşului Rovinari, primele două având loc în lunile aprilie şi mai.

