Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că primarul comunei doljene Argetoaia, Mircea Beznă, a încălcat dispoziţiile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese. În urma evaluărilor efectuate de ANI în baza sesizării Camerei de Conturi a Judeţului Dolj s-a stabilit că, în anul 2006, Mircea Beznă, în calitate de primar, a angajat-o pe soţia sa, Geta Beznă, în funcţia de referent în cadrul Primăriei Argetoaia, edilul încălcând astfel prevederile legale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice.
Primarul Mircea Beznă a declarat pentru GdS că soţia sa a fost angajată în urma unui concurs organizat conform prevederilor legale, iar el a îndeplinit doar o formalitate prin semnarea dispoziţiei pentru încadrarea în funcţie. Edilul a precizat că acesta este punctul de vedere al ANI, însă el nu consideră că a încălcat legea.

