Ordonanţa de reţinere a lui Iustin Moţa a expirat vineri seară, iar judecătorii Tribunalului Gorj vor decide astăzi dacă va fi arestat preventiv
Directorul Bazei de Aprovizionare Rovinari, din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), pedelistul Iustin Moţa, a fost reţinut joi seară sub acuzaţiile de abuz în serviciu, înşelăciune, fals şi uz de fals. Încă trei persoane au fost reţinute în acelaşi dosar. Pentru că audierile au durat foarte mult timp, ordonanţele de reţinere ale celor patru reţinuţi pentru abuz în serviciu, înşelăciune, fals şi uz de fals au expirat, iar cei patru, inclusiv Iustin Moţa, directorul Bazei de Aprovizionare Rovinari, din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), au fost puşi în libertate. Magistraţii Tribunalului Gorj vor decide astăzi dacă aceştia vor fi arestaţi preventiv sau nu.
„Iustin Moţa şi celelalte trei persoane reţinute joi seară au fost puse în libertate, pentru că au expirat ordonanţele de reţinere pentru 24 de ore. Magistraţii au decis ca măsura arestării preventive să fie judecată luni, 4 aprilie“, a spus Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Prejudiciu de peste un milion de lei
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Judeţene de Informaţii Gorj şi al IPJ Caraş-Severin i-au reţinut, pe 31 martie, pe cei trei administratori şi pe Iustin Moţa. Cei trei administratori de societăţi comerciale, două din judeţul Caraş-Severin şi una din judeţul Gorj, în perioada august – septembrie 2010, alături de Iustin Moţa, director al BA Rovinari, au creat un circuit financiar fraudulos, facilitând achiziţionarea cantităţii de peste 198 de tone de motorină de către o societate comercială din Moldova Nouă, cantitate care ulterior a fost comercializată de firma din Târgu Jiu, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1.035.522 de lei.
Abuz în serviciu
„Poliţiştii din cadrul IPJ Gorj au reţinut în sarcina acestora faptul că, în cursul anului 2010, au aprovizionat 200 de tone de motorină cu ordine de plată fără acoperire. La scurt timp după efectuarea tranzacţiei, cei doi oameni de afaceri din Caraş-Severin şi-au închis firma, de întreaga cantitate de motorină beneficiind un om de afaceri din Gorj“, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii susţin că această afacere s-ar fi făcut cu premeditare, prejudiciul adus SNLO fiind de peste un milion de lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la înşelăciune.
Iustin Moţa este consilier judeţean din partea PDL, şeful Consiliului de Administraţie al Minprest Rovinari şi soţul directoarei AJOFM Gorj. Iustin Moţa a devenit consilier judeţean după plecarea directorului Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, Gheorghe Neaţă, care a fost nevoit să aleagă între cele două funcţii.