Știri de ultima orăBani & AfaceriJurnaliştii au testat în Franţa noile modele Ford C-Max

Jurnaliştii au testat în Franţa noile modele Ford C-Max

http:http://www.youtube.com/watch?v=Fu1yL6nL7g4
http:http://www.youtube.com/watch?v=79Kl4TwrL98

Circa 750 de jurnalişti din Europa şi SUA au mers pe Coasta de Azur pentru un drive-test cu noile modele Ford C-Max şi Ford Grand C-Max, recent lansate de companie. Pe 8 şi 9 octombrie a fost rândul ziariştilor din România, Ucraina, Slovenia şi Slovacia să testeze maşinile Ford pe riviera franceză. Noile modele au echipări sofisticate, culminând cu un sistem cu care autovehiculul parchează singur într-un spaţiu restrâns.

Compania Ford a lansat două modele noi, marcând o nouă generaţie Ford C-Max şi Ford Grand C-Max, prezentate ziariştilor la Nisa, în Franţa. Având conceptul „kinetic design“, Ford C-Max este un autovehicul sportiv, suplu, dar „pentru toate vârstele“, au spus, zilele trecute, la Nisa, reprezentanţii producătorului auto, iar Grand C-Max este o maşină elegantă cu şapte locuri, concepută pentru familie. „Sunt modele prea sport pentru autovehiculele de familie“, au spus unii dintre ziariştii români specializaţi pe segmentul auto şi care au testat cele două maşini pe riviera franceză şi în Alpii Maritimi, surprinşi de sportivitatea unei maşini care se adresează familiei. Noile modele sunt în varianta cu cinci locuri (C-Max) şi cu şapte locuri (Grand C-Max), pentru cei care au nevoie de mai mult spaţiu sau au o familie mai numeroasă.

Ford C-Max parchează singură

Cel mai important element inovativ al Ford C-Max este sistemul numit „Asistenţă activă la parcare“, pentru prima dată introdusă pe vehiculele marca Ford. Sistemul este minunat pentru femeile care nu reuşesc să parcheze. Practic, echipamentul scanează spaţiul de parcare laterală, după care autovehiculul parchează singur, conducătorul auto controlând doar viteza maşinii. La Nisa, ziariştii au testat inclusiv noul sistem de asistenţă la parcare automată. Maşina s-a comportat excelent la urcare către Alpi, având asistenţă la plecarea din rampă. Atât pe autostradă, cât şi pe serpentinele de pe traseul pe care se desfăşoară raliul de la Monte Carlo, Ford C-Max s-a comportat foarte bine. Este destul de dinamic pentru un monovolum, consideră ziariştii români, şi te simţi confortabil în orice condiţii.

Interior modern

Interiorul vehiculului este confortabil, chiar luxos, menţinându-se spaţiul mare conferit de modelele Ford. Dacă maşina este dotată „full-option“, atunci va avea un volan multifuncţional, de unde se poate răspunde chiar şi la telefon în timp ce conduci. Consola de bord are un aspect sportiv, elegant, având principalele taste înconjurate de rame rotunde, cu margini cromate. Sistemul audio Sony încorporat este de ultimă generaţie, iar maşina poate fi dotată şi cu sistem de navigaţie. Scaunul şoferului poate fi reglat electric.  
Gama Ford C-MAX va fi lansată pe marile pieţe din Europa până la sfârşitul lui 2010, au spus oficialii Ford, adăugând că până în 2012 se aşteaptă să fie vândute două milioane de astfel de autovehicule pe piaţa din toată lumea. Ford nu a anunţat încă preţul pentru România. Ştim doar că în Germania noul C-MAX porneşte de la 18.500 de euro. Apoi, în funcţie de echiparea cerută de client, se pot adăuga câteva mii de euro bune la preţul iniţial.

Ford Grand C-Max, o idee nouă pentru europeni

Pentru prima dată Ford Motor Company aduce pe piaţa europeană o maşină de familie cu şapte locuri, având uşile din spate culisante. Este dotată cu caracteristici destinate familiei, pentru a îmbunătăţi caracterul practic şi nivelul de confort, incluzând asistenţa activă la parcare, scaune flexibile rabatabile, lumini de avertizare pentru centurile de siguranţă din spate, dispozitive electrice de blocare a uşilor pentru siguranţa copiilor, haion acţionat electric şi cameră retrovizoare pentru parcarea cu spatele. Noile tehnologii de asistenţă pentru şofer includ sistemul de informare despre „unghiul mort“, limitatorul de viteză (din ce în ce mai agreat în Europa) şi asistenţa la pornirea din rampă. Grand C-MAX poate fi multifuncţională. Practic, scaunul din mijloc de pe rândul al doilea se poate plia, astfel că se trece uşor pe ultimul rând, unde mai sunt două locuri, pe care pot sta fără probleme copii sau chiar adulţi. În plus, scaunele de pe rândul al doilea şi de pe rândul al treilea se pot plia total, astfel se creează un spaţiu destul de mare pentru depozitarea bagajelor.

Motoare Eco Boost

Ambele maşini din gama C-MAX sunt echipate cu motoare Eco Boost, cu emisii mici de dioxid de carbon. Specialiştii Ford spun că acest tip de motoare, care ar urma să fie fabricate şi în uzina Ford din Craiova, conduc la o „economie de combustibil de până la 20%“. Motoarele Eco Boost cu care sunt echipate noile mărci Ford sunt de 1,6 litri. De asemenea, maşinile au cutie de viteze manuală în şase trepte.

Să fie noul Ford Focus la Craiova?

Oficialii Ford ne-au comunicat în Franţa că ambele modele noi din gama C-MAX lansate anul acesta se produc la fabrica Ford din Spania, nicidecum la Craiova. Totuşi, din cele comunicate de cei de la Ford, sperăm ca noua generaţie de Ford Focus să fie fabricată la Craiova şi aceasta să fie noul vehicul care se va lansa în 2011 de către companie. Doar presupunem că ar fi aşa, fără ca oficialii Ford să fi confirmat acest lucru. Producătorul auto a precizat doar că: „Lansarea noii familii C-MAX în Europa, în a doua parte a anului 2010, deschide calea generaţiei viitoare de autovehicule Ford din clasa medie, bazate pe noua platformă globală a segmentului C, care va include şi noul Ford Focus, în 2011“.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII