35.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePeste 100.000 de turişti, printre care şi români, sunt blocaţi în Grecia din cauza grevelor

Peste 100.000 de turişti, printre care şi români, sunt blocaţi în Grecia din cauza grevelor

Peste 100.000 de turişti, printre care şi români, sunt blocaţi în nordul Greciei, din cauza grevei şoferilor de camioane, conform agenţiei
Focus.
Reprezentanţii industriei turistice au avertizat că greva a dat o lovitură grea turismului din nordul Greciei, pentru că sute de mii de turişti din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia, dar şi greci, sunt nevoiţi să îşi prelungească vacanţele pentru că nu se găseşte combustibil în benzinării.
Imaginea Greciei ca destinaţie turistică a fost afectată, se plâng reprezentanţi din acest sector, adăugând că 10% dintre pachetele în care turiştii se ocupă singuri de transport au fost anulate în ultimele două zile.
Numai în Piraeus, 25.000 de rezervări au fost anulate de la începutul săptămânii.
Guvernul grec a emis miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care îi obligă pe şoferii de camioane să îşi reia activitatea, după o grevă de trei zile.
Şoferii trebuiau să se întoarcă la lucru până joi după-amiază, în caz contrar riscând să fie arestaţi să să îşi piardă autorizaţiile.
Majoritatea benzinăriilor din Atena nu mai au combustibil, iar magazine şi fabricile nu mai au marfă, respectiv materie primă.
Şoferii nu sunt de acord cu planurile guvernului de a deschide acest sector al industriei unei competiţii mai mari, în cadrul măsurilor de austeritate convenite cu FMI şi de UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS