26.6 C
Craiova
vineri, 4 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCoplata din sănătate, un nou bir pentru plătitorii de taxe

Coplata din sănătate, un nou bir pentru plătitorii de taxe

Doar 23,66% dintre doljeni vor contribui la medic cu o coplată de la 1 ianuarie 2011, dacă proiectul de lege propus de Ministerul Sănătăţii va fi adoptat în forma actuală. Actul normativ propus de Ministerul Sănătăţii prevede că asiguraţii vor plăti pentru serviciile medicale primite efectiv la cabinetul medicului de familie, medicului specialist, precum şi în spitale şi policlinici, pe baza unor tichete de sănătate în valoare totală de 600 de lei pe an. Există însă şi categorii de populaţie scutite de la coplată, care însumează, potrivit Ministerului Sănătăţii, peste opt milioane de persoane în toată ţara şi care sunt cam aceleaşi cu persoanele scutite de la plata asigurărilor de sănătate. Este vorba de copii, vârstnici cu venituri mici, persoane cuprinse în legi speciale, cum ar fi veterani de război, revoluţionari, persecutaţi politic, persoane cu handicap, pensionaţi pe caz de boală, asistaţi social etc., pentru care va trebui să plătească statul.

162.000 plătesc, 575.000 beneficiază

În judeţul Dolj vor contribui cu coplată doar cei care oricum plătesc asigurări de sănătate şi care reprezintă în prezent numai 23,66% din populaţia judeţului. Ultimele date de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj arată că numărul celor care au drepturi de asiguraţi este de 575.218, în timp ce numărul plătitorilor efectivi de asigurări de sănătate este 162.756. „La sfârşitul trimestrului I 2010, numărul persoanelor înscrise pe listele medicilor de familie aflaţi în relaţie contractuală cu CAS Dolj ce beneficiază numai de pachetul minimal de servicii era de 112.584, iar cel al persoanelor beneficiare de pachetul de bază era de 575.218. „Dintre aceştia, 162.756 sunt plătitori direcţi (salariaţi, liber profesionişti, persoane fără venituri), 227.339 sunt plătitori la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu plata din alte surse, respectiv bugetul statului (persoanele beneficiare de ajutor social, şomaj, pensionarii inclusiv cei de invaliditate, persoane instituţionalizate), iar 185.123 beneficiază de pachetul de bază fără plata contribuţiei, conform legii“, se arată într-un comunicat al CAS Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII