Ploile căzute în ultima perioadă, care au afectat sute de hectare de culturi agricole, vor duce la o scumpire a produselor agricole cu până la 8%, pe lângă cea determinată de creșterea TVA la 24%, au precizat marţi reprezentanţii AGROSTAR.
„În următoarele săptâmâni vom asista la o scumpire a produselor agricole cu până la 8%, din cauza faptului că sute de hectare cu diferite culturi au fost compromise. La această catastrofă naturală se adaugă lipsa subvenţiilor pentru acest an, dar şi faptul că agricultorii ale căror culturi au fost afectate de ploi nu vor primi nicio despăgubire, pentru că legea 381 care reglementa acordarea de despăgubiri în caz de calamităţi a fost abrogată la începutul acestui an şi nu există niciun act normativ care să o înlocuiască", a declarat preşedintele AGROSTAR, Niculae Ştefan.
Acesta mai spune că agricultorii nu mai au nicun fel de resurse financiare pentru campania agricolă din toamnă, astfel că şi producţiile de anul viitor vor fi afectate.

