Reprezentanţii Sonae Sierra cred că vor obţine în acest an finanţare pentru construcţia unui centru comercial în Craiova, investiţie de 108 milioane de euro, deşi susţin că negocierile cu băncile, dar şi cu retailerii, sunt în continuare dificile în condiţiile actuale ale pieţei.
"Este realistic să spunem că vom obţine în acest an finanţare pentru Adora Mall. Vrem să luăm de la bănci cât mai mult posibil", a declarat Ingo Nissen, country manager al companiei portugheze Sonae Sierra.
Compania a achiziţionat în 2007 un mall în Râmnicu-Vâlcea, două terenuri în Craiova şi Ploieşti, precum şi o participaţie de 50% din proiectul centrului ParkLake Plaza din cartierul bucureştean Titan, investiţiile în dezvoltarea acestor proiecte fiind însă îngheţate din cauza dificultăţilor de finanţare şi reticenţei retailerilor determinate de criză. Sonae Sierra anunţase pentru cele trei proiecte investiţii cumulate de 900 de milioane de euro.
În acest context, compania se concentrează în prezent doar pe mall-ul din Craiova.