Patru bărbaţi din Mehedinţi au fost prinşi azi noaptea după ce au furat aproape 500 de kilograme de fier vechi dintr-o clădire dezafectată din Drobeta Turnu Severin, având intenţia să-l vândă. "Jandarmii au observat în incinta unei proprietăţi dezafectate, aparţinând unei societăţi comerciale din municipiu, patru persoane care încercau să scoată din clădire o grindă metalică de aproximativ 3 m, pe care o secţionaseră cu ajutorul unui flex electric. Observând echipajul de jandarmi, aceştia au abandonat grinda metalică şi flexul încercând să fugă, fiind în cele din urmă opriţi. Cei patru sunt: B.Săndel de 40 de ani, C. Marian, de 22 de ani, V. Augustin de 21 de ani, şi B. Florin, de 20 de ani, toţi din Drobeta Turnu- Severin. Din verificările efectuate, s-a constatat că cei patru persoane secţionaseră o parte din grinda metalică cu intenţia de a o transporta la un centru de colectare a fierului vechi pentru valorificare. Jandarmii mehedinţeni au reţinut în sarcina celor patru persoane infracţiunile de distrugere şi furt calificat. Poliţia continuă cercetările", a declarat Claudia Mendea, purtător de cuvânt IJJ Mehedinţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei cinci mehedinţeni riscă să stea după gratii până la 5 ani pentru furt calificat.
Mehedinţi: Prinşi la furat de fier vechi
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

