Știri de ultima orăActualitateCinci jafuri în mai puţin de 24 de ore în România

Cinci jafuri în mai puţin de 24 de ore în România

Nu mai puţin de cinci spargeri au avut loc în ţara noastră în ultimele 24 de ore. Două dintre jafuri s-au produs în judeţul Constanţa. În primul caz, două persoane au pătruns într-o benzinărie din Agigea, de unde au sustras 500 de lei, folosind un pistol de jucărie pentru a ameninţa lucrătorii din staţia peco. Cea de-a doua spargere a fost dată în Constanţa, la o sală de jocuri mecanice.

Un alt jaf a avut apoi loc în centrul Timişoarei, la o farmacie. Un bărbat cu faţa acoperită le-a atacat pe farmaciste cu un spray paralizant şi a fugit cu toţi banii din încasări, aproximativ 100 de lei, dar şi cu un telefon mobil. Scena a fost suprinsă de camerele de supraveghere din farmacie.

Apoi, a venit rândul unui sediu de Primărie din Iaşi să cadă pradă hoţilor. Doi bărbaţi, care s-au recomandat drept poliţişti, au reuşit să-l imobilizezez pe paznic şi să fugă cu peste 40.000 de lei, bani proveniţi din taxele locale.

Cea mai recentă spargere a fost dată la o bancă din Arad, unde doi tineri cu feţele acoperite au ameninţat-o pe casieră cu un pistol şi au fugit cu o sumă importantă de bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII