Actriţa Elizabeth Taylor, considerată ultima mare legendă din epoca de aur a cinematografului hollywoodian, a fost înmormântată joi după-amiază, în cadrul unei ceremonii intime, în acelaşi cimitir din Los Angeles unde îşi doarme somnul de veci un alt mare star, bunul ei prieten Michael Jackson.
Televiziunile americane au prezentat un lung cortegiu de limuzine negre în momentul în care acestea intrau în cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Glendale, o suburbie a oraşului Los Angeles, în care au fost înmormânate alte legende de la Hollywood, precum Humphrey Bogart, Clark Gable şi Jean Harlow.
Însă acestea au fost singurele imagini care au putut fi transmise de la ceremonia funerară, care a avut un caracter privat. Jurnaliştii şi fotografii au fost ţinuţi la distanţă de intrarea în cimitir şi nu au putut să vadă persoanele invitate la ceremonie.
O purtătoare de cuvânt a poliţiei a explicat rapiditatea organizării acestor funeralii prin faptul că actriţa se convertise la iudaism.
Câteva detalii despre ceremonie au fost totuşi evidenţiate într-un comunicat emis de agentul de presă al actriţei, după înmormântare. Astfel, actorul Colin Farrell, un prieten intim, a recitat un poem de Gerard Manley Hopkins, iar alte texte au fost citite de copiii şi nepoţii actriţei.
Taylor Rhys Tivey, nepotul lui Liz Taylor, a uimit printr-un solo de trompetă, interpretând o versiune proprie a celebrului "Amazing Grace", iar întreaga ceremonie a fost coordonată de rabinul Jerry Cutler.
Potrivit aceluiaşi comunicat, ultimele dorinţe ale actriţei, care a dovedit şi cu această ocazie un simţ al umorului foarte dezvoltat, au fost respectate.

