Germania, cea mai mare economie europeană, a înregistrat o uşoară scădere a produsului intern brut (PIB) în primul trimestru, din cauza iernii foarte aspre, potrivit estimărilor publicate luni de banca centrală Bundesbank, citate de Les Echos.
În al patrulea trimestru din 2009, produsul intern brut al Germaniei a stagnat faţă de trimestrul precedent, marcând deja o frânare după creşterile de 0,7% în treilea trimestru şi de 0,4% în al doilea.
Temperaturile deosebit de scăzute şi precipitaţiile abundente din această iarnă au paralizat activitatea din sectorul construcţiilor, se arată în raportul băncii centrale.

