Circa 40 de crescători de ovine pichetează la ora transmiterii acestei ştiri sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ca protest faţă de un proiect de act normativ al MADR, care reglementează plăţile directe complementare din zootehnie.
Aceştia se tem că nu-şi vor primi subvenţiile pe 2010.
"A fost un protest spontan. Suntem nemulţumiţi de proiectul de ordin publicat ieri (marţi – n.r.) de Ministerul Agriculturii prin care se stabilesc condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic. Sunt probleme în acest proiect legate de criteriile de eligibilitate, de penalităţi şi sancţiuni şi de alte aspecte şi vrem modificarea lui", a declarat pentru NewsIn preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Judeţul Constanţa (ACOJC), Dimu Polifronie.

