36.6 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalO familie cu zece copii riscă să rămână sub cerul liber

O familie cu zece copii riscă să rămână sub cerul liber

Zece copii şi părinţii lor riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului, după ce terenul pe care este construită casa în care locuiesc a fost revendicat.

Soarta a fost crudă încă de la început cu Ramona şi Marin Moraru. Cei doi au împreună zece copii şi dintotdeauna au trăit din mila oamenilor. În urmă cu un an şi jumătate, viaţa lor s-a schimbat, după ce au primit o casă în comuna Poroina, sat Stigniţa, de la primarul localităţii.
„Când am primit această casă, pentru mine şi pentru cei zece copii ai mei a fost o bucurie foarte mare. Domnul primar ne-a luat din Gura Văii şi ne-a dat o casă aici. Vecinii ne-au luat însă o parte din grădina pe care ne-a dat-o domnul primar ca să ne punem şi noi legume şi tot ce aveam nevoie pentru mâncare. De câteva zile ne ameninţă că o să ne ia şi casa şi ne temem că vom rămâne fără nimic pentru că nu avem acte. Acest teren a fost al primăriei şi al boierilor, dar vecinii spun că au plătit deja acest pământ pe care noi avem casa. Nu voi lăsa lucrurile aşa! Voi merge cât mai departe, la Bucureşti, la Protecţia Copilului. Nu se poate să ne scoată afară cu zece copii!“, a spus Ramona Moraru, mama micuţilor.
„Am ajuns la capătul puterilor, nu ştim ce să mai facem! Aş prefera oricând să mă întorc în camera de unde am plecat decât să mai stau aici cu oamenii ăştia răi. Consilierii şi oamenii din sat fac toate demersurile să ne scoată afară şi nu ştiu unde o să ne ducem“, a spus Marin Moraru, tatăl copiilor.

„Ce să fac mai mult?“

Curtea şi grădina casei în care locuiesc soţii Moraru împreună cu copiii lor au fost revendicate de către vecini. Primarul spune însă că pe cei 12 membri ai familiei nu îi va da nimeni afară din casă.
„Nu s-a luat nici o hotărâre în consiliul local. Cei doi părinţi au venit la primărie şi le-am spus că pământul cu casă cu tot este al lor. Casa şi pământul sunt ale primăriei şi pot să stea acolo cât vor ei. I-am înscris şi la ajutorul social. Ce să fac mai mult?“, a spus Dan Anuţa, primarul comunei Poroina.
Cei zece copii nu înţeleg problemele cu care se confruntă părinţii lor. Simona Andreea (16 ani), Ana Maria (14 ani), Costinel (12 ani), Alexandru (zece ani), care este şi este nevăzător, Mihaela (nouă ani), Andreea (opt ani), Giorgiana (şapte ani), Adelin (cinci ani), Denisa (trei ani), şi Rebeca (zece luni) îşi doresc doar să trăiască în linişte.
Şapte dintre copii merg zilnic la şcoală şi se gândesc că doar aşa vor reuşi să scape de sărăcie şi să aibă o casă a lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII