27.8 C
Craiova
sâmbătă, 19 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Traficanţi de droguri prinşi în flagrant

Craiova: Traficanţi de droguri prinşi în flagrant

http:http://www.youtube.com/watch?v=IkbKoc-XIkM
Alin Cristian C., de 32 de ani, şo Petrişor Alin B., de 20 de ani, ambii din Craiova, au fost reţinuţi ieri de poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Craiova, după ce au fost prinşi în flagrant vânzând droguri. Cu ocazia efectuării percheziţiilor corporale asupra celor două persoane a fost găsită şi ridicată cantitatea de 130 grame rezină de cannabis (haşiş), pe care cei doi intenţionau să o comercializeze în Craiova.
Cercetările efectuate până în prezent au stabilit faptul că aceştia făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, ce avea ca preocupări infracţionale traficul de droguri de risc pe relaţia Danemarca- România (Braşov-Craiova), fiind în atenţia şi monitorizarea poliţiştilor antidrog de circa o lună de zile.
În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul delegat din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova a dispus reţinerea celor doi pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, în sarcina celor doi fiind reţinută săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri în vederea comercializării şi vânzare de droguri de risc. Amănunte citiţi în Gazeta de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU