31.7 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBecali nu-şi va primi cei 1,7 milioane de euro din dosarul "Valiza"

Becali nu-şi va primi cei 1,7 milioane de euro din dosarul „Valiza”

Finanţatorul Stelei, George Becali, nu-şi va primi banii pentru care procurorii anticorupţie au instituit sechestrul asiguratoriu, după ce, miercuri, judecătorii instanţei supreme au respins toate excepţiile procedurale invocate de apărători, precum şi contestaţia acestuia privind aceşti bani.
După cum informează mediafax.ro, miercuri, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au comunicat faptul că au respins toate excepţiile invocate de apărători privind legalitatea rechizitoriului procurorilor, precum şi contestaţia făcută de George Becali referitoare la sechestrul asigurător pus de anchetatori pe suma de 1,7 milioane de euro.
Tot miercuri, magistraţii au decis să amâne procesul, pentru data de 3 martie, la cererea unuia dintre avocaţi.
În perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 euro jucătorilor de la Universitatea Cluj aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare – aceştia urmând să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu CFR 1907 Cluj, conform DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS