20.6 C
Craiova
vineri, 18 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportShow cu fanii la Târgu Jiu

Show cu fanii la Târgu Jiu

Baschetbaliştii echipei Energia Rovinari vor interacţiona cu fanii într-un spectacol ce va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, şi care este denumit generic „Noaptea aprecierii fanilor Energiei“. Ideea îi aparţine americanului Theo Evans şi a fost preluată din NBA, de la cunoscuta formaţie Portland Traiblazers. Toţi baschetbaliştii vor fi acolo pentru autografe şi poze cu fanii, arătându-le astfel aprecierea lor, iar pentru suporteri este o şansă de a cunoaşte jucătorii. Spectacolul va cuprinde un concurs de îndemânare pentru copiii cu vârste cuprinse între 9-11 şi 12-14 ani, limita fiind de 50 de copii, câte 25 la fiecare categorie, un concurs de aruncări de trei puncte împotriva lui Silviu Lupusavei şi un concurs de slam-dunk cu participarea lui Louis Darby, Andrei Căpuşan, Porter Troupe şi Constantin Amărghioalei. Sâmbătă dimineaţă se vor alătura lotului şi Louis Darby şi Kibwe Trim, cunoştinţe mai vechi ale suporterilor echipei Energia. Darby, unul dintre cei mai spectaculoşi jucători ce au evoluat în Divizia A, a fost selecţionat pentru concursul de slam-dunk de la All Star Game-ul românesc, dar nu a participat din cauza unei accidentări la mână.

Propuneri inedite
şi pentru viitor

Pentru a îmbunătăţi relaţia cu suporterii, Theo Evans a propus ca, în retur, fiecare joc disputat acasă să aibă o temă. Întâlnirea cu BC Argeş Piteşti va avea tema „Cel mai ciudat costum“, fanii fiind invitaţi să creeze vestimentaţii inedite pe care să le poarte la meci, iar cel mai interesant va fi premiat la următoarea partidă, disputată la Târgu Jiu. Tehnicianul american aşteaptă ajutorul fanilor nu numai în tribună, ci şi în găsirea unor idei cât mai bune pentru alegerea celorlalte teme ce vor fi asociate meciurilor disputate în acest an pe teren propriu. Evans este încrezător că echipa îşi va îndeplini obiectivul, accederea în play-off odată cu aducerea lui Darby, Trim şi Căpuşan. „Noul an aduce lucruri noi şi vechi pentru Energia. Louis Darby şi Kibwe Trim vor reveni, pentru a ajuta Energia în lupta pentru un loc în play-off. Aderarea lui Trim şi a lui Darby la obiectivele Energiei este completată de aducerea unui jucător român de echipa naţională, Andrei Căpuşan. Cu ei în echipă vom fi mai mari, mai rapizi, mai puternici şi mai atletici“, a afirmat Theo Evans.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS