Fostul preşedinte al Universităţii în perioada Alecsanco a explicat greşelile mari pe care le-a făcut Mititelu şi a opinat că un antrenor din Ţara Lalelelor este binevenit pentru jocul alb-albaştrilor.
– Durerea noastră la Craiova este faptul că Universitatea, echipa-fanion a oltenilor, este, deocamdată, pe locul 14, deşi finanţatorul Mititelu a promis că Ştiinţa va termina turul pe locul III…
– Finanţatorul Craiovei are o inimă extraordinar mare! Din păcate, această inimă mare a produs multe palpitaţii, care au dus la multe greşeli. La Universitatea Craiova s-au făcut unele greşeli pe care domnul Adrian Mititelu trebuie să şi le însuşească. El, repet, a făcut nişte greşeli mari. Înlăturarea lui Nicolo Napoli a fost o greşeală. Ca şi aducerea unor jucători peste o anumită vârstă în condiţiile în care Craiova era o echipă tânără. O altă vină a finanţatorului a fost urcarea contractelor unor fotbalişti la sume mari, nejustificate pentru România de acum. Trebuia făcute contracte mai mici, dar prime foarte mari la obiectiv. De ce l-am făcut pe finanţator responsabil de aceste probleme? Pentru că el conduce pe banii lui. Adrian Mititelu a băgat bani în Universitatea şi nu ştiu cine altcineva ar fi făcut-o. A băgat sume incredibile, dar n-a primit nici 10 la sută din ceea ce a investit deoarece, cum ziceam, a făcut greşeli.
Mircea Sandu a făcut
o mârşăvie
– Cum vedeţi numirea unui antrenor olandez la Universitatea? Am susţinut că Victor Piţurcă era soluţia cea mai bună…
– Domnul Mititelu s-a zbătut să-l aducă pe Victor Piţurcă care, într-adevăr, era cea mai bună soluţie pentru Universitatea în prezent. Piţi nu a vrut să vină… De fapt, el ar fi venit în anumite condiţii stricte. Pe de altă parte, zic că un olandez se pliază pentru ceea ce vrem noi, oltenii.
– Adică?
– Noi vrem un joc de pase, combinativ, iar Craiova are în acest sens mijloace.
– Subiectul zilei în fotbalul din România este protestul lui Gică Popescu faţă de „mârşăvia“ lui Mircea Sandu în organizarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al FRF…
– Este, într-adevăr, o mârşăvie în adevăratul sens al cuvântului. Pe lângă sistemul ticăloşit de vot care este în România, acum au apărut şi altele… În ultimele două luni, eu l-am lăsat în pace pe domnul Mircea Sandu, încă preşedintele FRF, crezând că-i grav bolnav. N-am ştiut şi nici n-am crezut că bolile grave se tratează cu candidatura la preşedinţie imediată!