O comisie formată din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Consiliului Judeţean şi Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Gorj, va verifica în intervalul 18-28 august 2009 locaţiile depozitelor de deşeuri neconforme din nouă localităţi. Este vorba de gropile de gunoi din Novaci, Târgu Cărbuneşti, Ţicleni, Turceni, Bumbeşti-Jiu, Motru, Baia de Fier, Mătăsari, Polovragi. „Comisia va urmări îndeplinirea următoarelor obiective: sistarea depozitării în aceste locaţii, începând cu 16.07.2009, a deşeurilor menajere; îndeplinirea obligaţiilor de mediu stabilite prin avizul de închidere a depozitelor neconforme; stadiul realizării proiectelor de închidere a acestor depozite; respectarea contractelor de către operatorii care colectează, transportă şi depozitează deşeurile la depozitul central conform din Târgu Jiu. Cu ocazia acestor verificări, reprezentanţii celor trei instituţii desfăşoară şi o campanie de informare în rândul autorităţilor locale şi a cetăţenilor, privind colectarea selectivă şi valorificarea deşeurilor astfel încât factura finală pentru acest proces să fie cât mai mică pentru beneficiar“, a declarat Cristina Merfu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj.
Verificări la depozitele neconforme din nouă localităţi gorjene
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei