27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriGranitul, piesă rară la TNC

Granitul, piesă rară la TNC

Contractul pentru modernizarea platoului Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, ridicat prin suplimentare la peste şapte milioane de lei, expiră după prelungirea prelungirii termenelor pe 31 august 2009, iar Primăria Craiova nu mai are nici un motiv să-l prelungească. Sau cel puţin nici unul de natura celor incluse în ultimul act adiţional de lucrări suplimentare din 6 iulie 2009 – modificarea unghiului de atac al luminii arhitecturale, a tipului de gazon etc. „Lucrările la platoul Teatrului Naţional trebuie finalizate până pe 31 august. În prezent, singura lucrare care mai trebuie executată este montarea plăcilor de granit“, a spus purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova, Carmen Licu. Aşadar, rămâne impedimentul de acum obişnuit în cazul reabilitării tronsoanelor din centru – nu e granit! Reprezentantul antreprenorului UTI Internaţional SRL, Cristian Ignat, susţine că granitul necesar modelării platoului TNC este în ţară, dar nu tăiat, şi nu la Craiova. „Granitul trebuie tăiat şi apoi adus aici. Cred că plăcile vor ajunge la Craiova în două-trei zile. Asta înseamnă că, până pe 31 august, lucrările pot fi terminate. Mai sunt de acoperit circa 1.000 de metri pătraţi“, a spus Ignat. Din sursele noastre, granitul aşteptat de UTI Internaţional încă de astă-primăvară este tot pe vapoare, fiindcă banii nu au ajuns la producător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII