Polițiștii din Pielești au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 35 de ani, din Craiova, după ce și-ar fi agresat fosta concubină. Acesta este cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție în formă continuată, lovire sau alte violențe și tentativă la lipsire de libertate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 14 iunie, în jurul orei 03:20.
O femeie de 38 de ani, din Craiova, a sesizat poliția că fostul concubin ar fi agresat-o fizic în timp ce se afla în fața unui restaurant din comuna Ghercești.
Ar fi încercat să o urce cu forța în mașină
Din cercetările efectuate de oamenii legii a reieșit că bărbatul și-ar fi așteptat fosta parteneră în fața localului, unde ar fi agresat-o și ar fi încercat să o introducă împotriva voinței sale în autoturismul pe care îl conducea.
După producerea incidentului, suspectul a părăsit zona, fiind căutat de polițiști.
Ulterior, acesta a fost identificat de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Craiova și condus la audieri.
Ordin de protecție emis de instanță
Ancheta a stabilit că pe numele bărbatului exista un ordin de protecție emis de instanță la data de 16 decembrie 2025, valabil pentru o perioadă de 11 luni.
Prin măsura dispusă de judecători, acesta avea obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de fosta concubină, locuința acesteia și locul său de muncă.
Polițiștii au constatat că prevederile ordinului de protecție ar fi fost încălcate.
Propunere de arestare preventivă
În baza probelor administrate și sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Citește și: ANAF a descoperit averi nejustificate de peste 540 de milioane de lei

