38.1 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: A murit zdrobită de tavanul unei camere

Mehedinţi: A murit zdrobită de tavanul unei camere

O femeie, de 51 de ani, din Drobeta Turnu Severin, şi-a pierdut viaţa aseară, după ce tavanul unei camere a căzut peste ea. Femeia lucra împreună cu alţi trei colegi la demolarea unei case. La un moment dat, victima împreună cu o altă femeie, de 49 de ani, au intrat în cameră să se adăpostească de ploaie. În acel moment s-a petrecut tragedia, cele două femei fiind prinse sub dărâmături. Cei doi colegi care au scăpat cu viaţă au alertat pompierii. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru scoaterea unor persoane de sub dărâmăturile căzute de la tavanul unui imobil aflat în demolare. Când am ajuns noi la faţa locului, una dintre victimele surprinse de dărâmături fusese scoasă de ceilalţi oameni. Am scos şi cealată victimă şi am trimis-o la spital. Din nefericire, femeia a murit după o jumătate de oră. De multe ori dăm peste asemenea cazuri, în care diferite firme nu asigură măsuri de protecţie a muncii”, a declarat Florentin Dragomir, maior ISU „Drobeta. Inspectorii de la ITM au început o anchetă, existând supoziţii că proprietarii nu le-au asigurat muncitorilor toate măsurile de protecţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS