S-au cunoscut când erau „copţi bine“ şi aflaseră exact ce îşi doreau de la viaţă. Nu s-a îndoit nici unul de reuşita drumului pe care hotărâseră să pornească: dincolo de dragostea care se înfiripase între ei, împărtăşeau aceeaşi profesie, misiune, pasiune – muzica.
Când s-au întâlnit prima oară – sau, mai bine zis, s-au zărit pe culoare, poziţiile erau destul de inegale: ea era elevă în clasa a zecea la Liceul de Artă din Craiova, el fusese angajat profesor în aceeaşi instituţie. Primele vorbe le-au schimbat însă ani mai târziu, când s-au revăzut în cancelarie. O perioadă au fost doar colegi. Fiecare o luase pe un drum al său, unul chiar al căsniciei, şi nu exista nici o bănuială că s-ar putea vreodată intersecta. Cunoscându-se însă mai bine şi împărtăşind aceleaşi pasiuni şi, oarecum, experienţe, au decis să-şi unească destinele. Nu au avut decât de câştigat. „În 14 ani de convieţuire fericită, pe lângă realizările personale, am reuşit să urcăm şi trepte profesionale pe care nu le-am fi atins dacă nu am fi avut aceeaşi profesie“, zâmbeşte soţia către bărbatul din spatele biroului de director. El surâde, confirmându-i spusele. Aici, în teatru, ca şi acasă, când reuşesc să mai uite de responsabilităţile serviciului, comunicarea este principalul atu al relaţiei lor. Întotdeauna s-au înţeles reciproc şi s-au respectat. Poate de aceea au şi ajuns acolo unde şi-au dorit încă din copilărie: el, Florian George Zamfir, director şi dirijor al Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, ea, Maria Cristina Stan, pianistă şi corepetitoare la acelaşi teatru.
O primă căsnicie
Deşi la o distanţă de 11 ani, copilăriile lor au coincis, în linii mari. Încă de mici au descoperit atracţia pentru această artă. Pentru copilul Florian, orice ieşire în oraş era un prilej să strângă mulţimea de gură-cască în jurul lui. „Erau instalate difuzoare pe stradă şi, cum începea muzica, prindeam şi eu glas. Aveam vreo trei – patru ani pe atunci şi se aduna lumea pe lângă mine să mă asculte“, îşi aminteşte amuzat Florian Zamfir primele reprezentaţii în public. Părinţii erau de condiţie socială modestă, însă nu au rămas indiferenţi la talentul evident al copilului. „Pe la cinci ani, mă ducea mama-mare de două ori pe săptămână la liceul de muzică să iau lecţii. Când mă întorceam la grădiniţă, mă punea educatoarea să-i dirijez pe copii la cor. În clasa a cincea, tata, care era vopsitor, a dat două salarii să-mi cumpere o vioară. Cu ea am terminat liceul, facultatea şi am predat chiar la şcoală elevilor“, povesteşte directorul teatrului craiovean.
A urmat Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, Facultatea de Pedagogie Muzicală, specialitatea muzică vocală şi instrumentală – vioară. S-a căsătorit repede şi nici nu a terminat bine anul doi, că a devenit tată. „Aşa erau vremurile atunci. Tinerii se căsătoreau mai devreme, deşi nu prea ştiau bine ce înseamnă o căsnicie şi nici nu îşi ofereau timp să se cunoască mai bine“, spune Florian Zamfir. Şi totuşi, în ciuda faptului că majoritatea colegilor săi au divorţat până la absolvirea facultăţii, sau în primii ani după, prima sa căsnicie a durat 16 ani. Din ea au rezultat doi copii minunaţi, Florin Marian şi Adrian Iulian, ambii muzicieni şi angajaţi azi ai Teatrului Liric „Elena Teodorini“.
„Coptul“ după 30
Crescută într-o familie de intelectuali, Maria Cristina Stan a fost familiarizată de la o vârstă fragedă cu muzica. La îndemnul mamei, a urmat atât cursuri de balet, cât şi de pian. În clasa a cincea a trebuit să aleagă între cele două pasiuni. A optat pentru instrument pentru că îi dădea siguranţa unei cariere îndelungate. „Ani mai târziu, când am venit în teatru, şcoala de balet mi-a fost însă de un real folos. Practic, orice am învăţat în viaţă şi din viaţă mi-a folosit măcar o dată“, zâmbeşte artista. După ce a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, Maria Cristina s-a întors în Craiova, unde a profesat în Liceul de Artă.
Când destinele li s-au întâlnit, erau copţi bine, le place soţilor să povestească. El împlinise 41 de ani, trecuse printr-un divorţ, ea tocmai trecea pragul celor 30, o vârstă hotărâtoare în viaţa unei femei. Căsătoria a fost ca o încununare a tot ceea ce aşteptaseră de la viaţă.
„Coptul ăsta, mai ales la bărbaţi, vine după 30 de ani“, îşi explică propriul destin dirijorul. „Atunci ştii exact cine eşti şi ce vrei de la viaţă. O căsnicie, indiferent de vârsta la care o ai, ar trebui să te ajute să evoluezi, să nu te ţină în loc. Pentru mine, personal, dar şi pentru soţia mea, căsnicia noastră a fost un pas înainte. Alături am crescut, am avut emoţii şi am reuşit, am urcat treptele profesionale“.
Trebuie să ştii când să renunţi
Într-adevăr, întâlnirea lor a fost de bun augur. Dintr-un simplu profesor de liceu, Florian Zamfir a parcurs într-un timp scurt etape care altora le-ar fi luat o viaţă. S-a ivit posibilitatea să devină maestru de cor la Filarmonică, apoi la Teatrul Liric. Între timp, a predat cursuri în Bucureşti, iar în Craiova a condus un cor de studenţi, „Carmina Nova“, cu care a câştigat nenumărate premii. S-au înscris amândoi la doctorat. El a devenit în cele din urmă directorul teatrului. Au format o echipă: dirijorul şi corepetitorul, doi pioni principali în lumea spectacolului muzical. S-au dedicat artei, au gândit şi au construit împreună sute de spectacole, dar au fost şi de multe ori „inamici“, mânuindu-şi cu tenacitate argumentele în situaţii decisive. Au existat şi momente grele. Atunci când oameni dragi – prieteni sau părinţi – i-au părăsit, au fost nevoiţi să strângă din dinţi, să respecte programul spectacolelor şi să plângă în spatele cortinei, pe furiş.
2001-2005 a fost, probabil, cea mai agitată perioadă a căsniciei celor doi artişti. „Timp de cinci ani, am fost secretar muzical“, îşi aminteşte Maria Cristina. „Lucram până noaptea târziu. El avea programul la fel de încărcat, nu mai aveam timp să ne întâlnim, să stăm cu fiica noastră, care atunci, la cinci ani, resimţea din plin lipsa părinţilor. Am realizat că eram în pericolul să pierdem tot, aşa că mi-am stabilit atunci priorităţile: am renunţat la funcţie“.
În obiectiv… o vacanţă
Astăzi, după 14 ani de când şi-au unit destinele, Maria Cristina Stan şi Florian George Zamfir se consideră nişte oameni împliniţi. Alături de ei şi de fiii cei mari din prima căsnicie, mezina Miruna Anamaria moşteneşte talentul artistic. La doar 13 ani, fetiţa studiază cu pasiune pianul, dar reuşeşte să strângă premii şi la concursuri de desen ori limba engleză. Este încă la vârsta la care nu are o orientare precisă, spune mama sa, dar în mod cert nu va putea sta departe de lumea artistică.
În ceea ce priveşte aşteptările celor doi soţi, acestea nu pot fi cântărite în cifre ori liste de proiecte. „Cât eram tineri, voiam să fie bine. Acum ştim că e bine. Ne mai întrebăm doar «cât» de bine“, zâmbeşte dirijorul. „Avem avantajul că lucrăm în acelaşi loc. Ne înţelegem nevoile, ştim ce iubim, ştim ce vrem, ne oferim sprijinul şi reuşim astfel să păstrăm un echilibru într-o căsnicie în care timpul, relaxarea, distracţia sunt rare, aproape inexistente. Dacă ar fi să ne dorim ceva, totuşi, aceasta ar fi o vacanţă. Până acum patru ani aveam obiceiul să mergem două săptămâni la Techirghiol şi încă o săptămână la Olăneşti. Joi avem spectacol, sâmbătă din nou, în stradă, la Piteşti, apoi la Vâlcea, unde stagiunea este aproape permanentă. Şi cine dă cu băţul săptămâna viitoare la Aida?!… Măcar un weekend pentru relaxare ar fi ca o gură sănătoasă de aer proaspăt în viaţa asta tumultuoasă a artei!“.
