17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSecretarul general al Agenţiei Naţionale de Integritate, anchetat de DNA

Secretarul general al Agenţiei Naţionale de Integritate, anchetat de DNA

Horia Georgescu, secretarul general al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), este anchetat de procurorii DNA pentru fals în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu. Conform NewsIn, procurorii au audiat mai mulţi angajaţi ai ANI, dar şi de la Consiliul Naţional de Integritate. Horia Georgescu este cercetat cu privire la modul în care a ajuns să ocupe funcţia de secretar general al ANI, deşi nu îndeplinea aproape nici o condiţie, dar şi cum s-au cheltuit 24.000 de euro din fondurile instituţiei.
Subordonaţii lui Georgescu susţin că nu­mi­rea sa a fost făcută ilegal, fiind transferat de la Ministerul Justiţie, unde era  consilier al ministrului, pe post de înalt funcţionar public la ANI, Georgescu neîndeplinind con­diţiile pentru această calitate. El a primit totuşi avizul favorabil din partea conducerii Agenţiei Naţionale a Func­ţio­narilor Publici (ANFP), dar nu din partea preşedintelui ANFP, ci a vicepreşedintelui Eugen Coifan.
De asemenea, tot la dispoziţia sa, ANI a închiriat un apartament în Bucureşti cu 8.000 de euro pe lună, care fi trebuit să fie sediu secundar al Agenţiei.
Horia Georgescu şi-a cumpărat anul trecut, în câteva luni, o vilă şi două apartamente cu 450.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU