Diferendul dintre preşedintele FRF şi Ion Crăciunescu datează de la finala Cupei României, câştigată de Universitatea Craiova în 1991, 2-1 cu FC Bacău, el fiind arbitrul de centru al finalei.
Este arhicunoscut conflictul dintre preşedintele Mircea Sandu şi fostul mare arbitru Ion Crăciunescu, dar puţini cunosc originea acestuia. Conflictul datează din 1991, de la finala Cupei României, Universitatea Craiova – FC Bacău 2-1, arbitrată la centru de Ion Crăciunescu. O parte a presei din Capitală a consemnat că golul doi al oltenilor ar fi fost înscris (de Nicu Zamfir) din ofsaid. Despre acel meci din iunie 1991, Ion Crăciunescu a declarat: „Finala Cupei din 1991 mi-a creat mari neplăceri. N-am să uit niciodată acel meci Universitatea – FC Bacău 2-1. La scorul de 1-1, Nicu Zamfir a marcat golul desprinderii oltenilor, fundaşul Universităţii venind din spate şi trimiţând, cu capul, balonul în poarta lui Alexa, la o lovitură liberă executată de un jucător al Craiovei (Mănăilă – n.r.), 2-1. După ce mingea a ajuns în plasă, tuşierul Mircea Salomir a ridicat fanionul! Am validat golul deoarece, repet, a fost înscris în condiţii regulamentare, nu a fost ofsaid la Zamfir. Observatorul FRF, Mircea Cezar Ionescu, m-a notat cu trei! Notă aberantă şi incorectă. Am fost criticat aspru pentru faptul că n-am ţinut cont de semnalizarea asistentului, deşi eu, ca arbitru, pot să nu ţin cont de semnalizarea unui asistent".
Crăciunescu,
ras de Naşu’
După finala Cupei României, Ion Crăciunescu urma să plece în Anglia, la Campionatul Mondial Universitar, dar în locul lui a plecat Dan Petrescu – „Fibră". Crăciunescu explică: „După finala Cupei României, după acea «vină» de care am vorbit, am plătit foarte scump – am fost suspendat. Eram delegat, ca arbitru, la Campionatul Mondial Universitar din Anglia din 1991, dar Mircea Sandu mi-a anulat desemnarea ca arbitru, înlocuindu-mă după acel scandal din finala Cupei României. Mass-media au mediatizat acel incident, iar Mircea Sandu s-a grăbit să mă înlocuiască. După două zile de la data desfăşurării finalei Cupei României, Comisia Centrală a Arbitrilor, prin preşedintele de atunci, Gheorghe N. George, mi-a dat însă dreptate! Atunci era altă regulă, anume că, la fazele fixe, asistentul trebuia să stea pe linie cu penultimul apărător, să nu se mişte… Şi, dacă-i ofsaid, să ridice steagul în momentul plecării balonului, ceea ce nu se întâmplase cu Salomir. El a ridicat fa-nionul, repet, când mingea era deja în plasă şi, în plus, nici nu a fost ofsaid. Cum spuneam, mie însă mi s-a anulat delegarea la CMU din Anglia, o şansă formidabilă pentru mine de a mă lansa în arbitrajul mare. Şi Mircea Sandu l-a trimis în Anglia pe Dan Petrescu, protejatul lui! De atunci, din 1991, s-au rupt definitiv legăturile mele cu Mircea Sandu".
Ştiinţa a fost cea mai puternică echipă
din România în 1991
În acea ediţie de campionat, 1990/1991, Ion Crăciunescu a arbitrat la centru două partide ale Universităţii Craiova, în ambele oltenii fiind înfrânţi: 0-3 la Sibiu (etapa a 15-a) şi 0-1 în Ghencea, cu Steaua (etapa a 18-a, prima a returului). Despre câştigarea titlului din 1991 de Universitatea, Ion Crăciunescu a afirmat: „Eu, ca arbitru, ştiu doar atât: în ediţia de campionat 1990/1991, Universitatea Craiova a fost echipa cea mai puternică din România, având un antrenor foarte bun, pe Sorin Cîrţu. Pe mine nu m-a interesat felul cum s-au desfăşurat meciurile din campionat, ci aveam preocupări privind statutul meu de arbitru. Craiova a câştigat, cum ziceam, pe merit. Echipele din Bucureşti n-au mai reuşit să domine campionatul, aşa cum se obişnuiseră din 1981 până în 1990! Titlul a ajuns, în sfârşit, în provincie, la echipa unde şi eu am jucat, Universitatea Craiova".
