Un grav accident de circulaţie, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor trei, s-a produs ieri după-masă, în apropierea Haltei CFR Geoagiu, în imediata vecinătate a unui local aflat în acea zonă. Martorii oculari au povestit că şoferul unui autoturism Dacia ce se deplasa pe DN 7, a virat, fără a se asigura, către trecerea de cale ferată. În urma imprudenţei şoferului, aflat la volanul autoturismului de provenienţă autohtonă, a rezultat o coliziune frontală între acel autovehicul şi o altă maşină, marca Opel, ce circula regulamentar pe DN 7, dinspre Sebeş, judeţul Alba, spre municipiul Deva. Impactul violent dintre cele două autoturisme a dus la decesul pe loc a unei femei şi la rănirea gravă a altor trei persoane, pasagere în maşinile implicate în incidentul rutier. La faţa locului au ajuns imediat paramedicii SMURD care au acordat primul ajutor victimelor. Membrii echipajului SMURD au acţionat pentru stabilizarea situaţiei celor două victime rănite grav, cea dea patra persoană care a avut de suferit în urma impactului dintre cele două autoturisme prezentând leziuni uşoare. După primele manevre de stabilizare a stării de sănătate, răniţii au fost transportaţi la spitalul judeţean din Deva. Trupul femeii, decedate în accident, a fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii, de echipajul de descarcerare, prezent şi el la locul accidentului. Echipajele de poliţie au demarat cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragicul eveniment rutier.
Carnagiu pe DN 7
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

