CFR Cluj s-a impus marţi, în deplasare, în faţa lui Poli Iaşi, cu 1-0, în meciul de debut al noului antrenor al campioanei, Antonio Conceicao. Singurul gol al acestei partide a fost marcat de Y. Kone, în minutul 78. Antonio Conceicao s-a aflat la primul meci pe banca tehnică a lui CFR Cluj, după ce cu două zile în urmă a fost prezentat oficial. La finalul partidei de la Iaşi, acesta a spus că victoria se datorează întregii echipe. „Am întâlnit o formaţie foarte bine organizată, care şi-a dat toată silinţa să joace. Noi am evoluat foarte bine şi am făcut totul pentru a câştiga. Meritul este al întregii echipe şi rezultatul ne bucură", a spus Conceicao. La rândul său, antrenorul italian al ieşenilor, Cristiano Bergodi, a dezvăluit că este frustrant faptul că echipa sa a fost pedepsită la singura greşeală comisă în apărare. „Păcat că nu am reuşit să obţinem un egal. Nu sunt supărat pe fotbalişti, pentru că echipa a jucat. Poate cu un pic de motivaţie în plus am fi reuşit să obţinem măcar un egal. Am făcut o greşeală în apărare şi Kone ne-a pedepsit. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar CFR nu mi se pare o echipă de speriat", a spus Bergodi.
Antrenorul Conceicao a debutat cu victorie la CFR
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

