Berbec
Aveţi ceva pe suflet şi simţiţi nevoia să vă destăinuiţi cuiva apropiat, care v-ar putea înţelege, dar nu oricine merită încrederea dumneavoastră. Unii ar putea să se folosească de secretele dumneavoastră şi într-o zi aţi putea descoperi că aţi spus cele mai intime aspecte unui bârfitor.
Taur
Vă gândiţi la o afacere în care sunteţi pregătit să investiţi bani, timp şi energie. Ar fi bine să aveţi un asociat alături. De unul singur nu va fi uşor, pentru că aveţi nevoie de cineva care să vă împingă de la spate. Pe dumneavoastră vă motivează banii, dar până ajungeţi la ei trebuie să fiţi stimulat, ca nu cumva să renunţaţi la primul hop.
Gemeni
Vă vine o idee excelentă de care veţi fi foarte mândru. Veţi încerca să o spuneţi şi altora, pentru că e prea bună ca să rămână neştiută, dar fiţi sigur că se vor găsi invidioşi sau critici gata să întoarcă ideea dumneavoastră pe toate feţele, în căutarea unui defect. Sunteţi atât de sigur că e cea mai bună soluţie încât veţi reuşi să-i convingeţi şi pe alţii să o preia, ceea ce vă pune într-o lumină favorabilă în faţa tuturor, şi mai ales a şefilor.
Rac
Dacă intervine legea în afacerile dumneavoastră, e greu să duceţi la capăt ce v-aţi propus. Nu întotdeauna vi se oferă un spaţiu liber să vă desfăşuraţi în voie şi azi simţiţi că staţi pe loc din cauza regulilor impuse de sus sau a interdicţiilor de-a dreptul frustrante. Când şeful spune „nu“, încremeniţi şi faceţi cum vi se spune, ca un simplu executant, care nu are nici un cuvânt de spus.
Leu
Un succes de demult are şi acum ecouri în activitatea dumneavoastră, deci aruncaţi o privire înapoi la ceva ce v-a marcat profund în tinereţe: un curs pe care l-aţi făcut, dar nu l-aţi folosit, un titlu obţinut pe care l-aţi pus la sertar, o cunoştinţă întâlnită cine ştie pe unde şi de care, iată, aveţi nevoie acum.
Fecioară
Nu vă bazaţi pe alţii, acum, pentru că persoanele care ar putea interveni în treburile dumneavoastră, chiar dacă au intenţii aparent pozitive, se vor dovedi mai degrabă inamici decât aliaţi. Vă pun beţe în roate şi nu vă lasă să mergeţi mai departe, ba chiar aţi putea descoperi, în timp, că le-aţi oferit o libertate de acţiune care v-a dezavantajat, ca atare staţi cu ochii pe cei care vă sunt alături: coechipieri, colegi, colaboratori.
Balanţă
Sunteţi foarte mulţumit de rezultatele unei colaborări în care aţi jucat şi dumneavoastră un rol, nu neapărat cel mai important, dar orgoliul vă face să vă umflaţi puţin în pene, spunând lumii că s-a ajuns aici doar datorită dumneavoastră.
Nu exageraţi cu lauda de sine, pentru că aceia care v-au stat alături în acest demers s-ar putea simţi jigniţi de egoismul dumneavoastră.
Scorpion
Gelozia vă întunecă sufletul şi uitaţi de lucrurile frumoase ale vieţii de cuplu, copleşit de micile aspecte care nu vă plac. Îl bănuiţi pe cel drag de fapte de care nu se face vinovat şi aveţi tendinţa de a-i pândi fiecare gest, ceea ce va strica armonia relaţiei voastre.
Săgetător
Scăpaţi de o grijă care v-a făcut să staţi ca pe ghimpi o perioadă. Răspunsul mult aşteptat, informaţia mult căutată sau persoana de care aveaţi nevoie apar în calea dumneavoastră exact la momentul oportun pentru a vă lua o piatră de pe inimă. Sunteţi mult mai relaxat acum, după ce s-au aşezat toate pe făgaşul normal.
Capricorn
Vă pregătiţi intens pentru un eveniment extrem de important pentru cariera dumneavoastră. Nu puteţi trata nimic cu superficialitate, ca şi cum ar fi un hop oarecare din munca dumneavoastră, pentru că nu este. Şi dumneavoastră îi conferiţi o semnificaţie aparte, şi tot ce se petrece în jur vă dă aceeaşi senzaţie, deci nu vă jucaţi cu chestiuni atât de importante.
Vărsător
Cum să reacţionaţi în faţa persoanei care apare azi în drumul dumneavoastră? Să vă bucuraţi sau să vă temeţi, pentru că sentimentele pe care vi le inspiră sunt diametral opuse în acelaşi timp. Există ceva ce vă atrage şi vă place la el, dar şi un mic aspect care vă repugnă, de aceea nu vă puteţi decide dacă îl vreţi alături sau e mai bine să-i impuneţi o anumită distanţă.
Peşti
V-aţi certat cândva cu nişte colegi pe marginea rezultatelor unei activităţi comune. Nu ar trebui să le mai purtaţi pică. Momentul a trecut, între timp s-au rezolvat şi diferendele de opinie, ca atare merită să le mai acordaţi o şansă. Dacă se va ajunge la aceleaşi neînţelegeri şi de data aceasta, ar trebui să vă puneţi sincer întrebarea dacă nu cumva problema e la dumneavoastră!