18.3 C
Craiova
miercuri, 24 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePoliţişti ultragiaţi

Poliţişti ultragiaţi

Doi poliţişti din judeţul Vâlcea au fost agresaţi sâmbătă în timp ce încercau să aplaneze nişte conflicte. Unul dintre ei a fost lovit cu pumnii şi i-a fost distrusă staţia de emisie-recepţie.

Cristiana Sârsan, de 28 de ani, din comuna Cernişoara, a sesizat sâmbătă poliţia din localitate că soţul său, Vasile, de 37 de ani, o agresează fizic, pe fondul consumului de alcool. În urma sesizării, agentul Cristian Marius Bălan s-a deplasat la faţa locului. În timpul verificărilor, bărbatul a continuat să aibă un comportament recalcitrant, ameninţând cu acte de violenţă atât soţia, cât şi poliţistul. „Bărbatul şi-a ameninţat soţia cu un topor, moment în care poliţistul a folosit armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical. Agresorul a renunţat, pe moment, la acţiunile violente, dar a devenit recalcitrant atunci când poliţistul a încercat să-i ia toporul din mână, ameninţându-l şi pe acesta“, a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Vâlcea. Vasile Sârsan a fost încătuşat şi condus la sediul Postului de Poliţie Cernişoara. Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
Cel de-al doilea poliţist ultragiat este din Râmnicu Vâlcea. El s-a deplasat la o discotecă din oraş pentru a aplana un scandal în care erau implicate mai multe persoane. Agentul-şef Cornel Cheloi şi agentul principal Daniel Rotaru, din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, discutau cu Lavinia Popa, de 22 de ani, din Râmnic, care pretindea că atât ea, cât şi soţul ei, Daniel, de 20 de ani, au fost agresaţi fizic de un grup de tineri. La un moment dat, Daniel Popa a devenit violent şi recalcitrant, lovindu-l cu pumnii în spate pe Daniel Rotaru. „Agentului de poliţie i-a fost rupt epoletul şi i-a fost deteriorată staţia de emisie-recepţie. Poliţistul a intervenit prompt, imobilizându-l pe agresor, acestuia fiindu-i aplicate cătuşele“, a declarat Diana Smărăndoiu. Daniel Popa este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, dosarul lui fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII