25.1 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAtenţie, şoferi: vin radarele!

Atenţie, şoferi: vin radarele!

Aparatele radar fixe intră în funcţiune săptămâna viitoare, potrivit unor surse din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Dolj. Zece astfel de dispozitive vor „pândi“ şoferii cu „apetit“ pentru viteze mari pe drumurile naţionale şi europene din judeţ.

Aparatele vor fi amplasate în localitatea Pieleşti, pe drumul E574, în Teasc, pe drumul naţional Craiova – Bechet, în comuna Perişor, pe drumul Craiova – Calafat, iar drumul Craiova – Filiaşi va fi „păzit“ de cel puţin patru radare fixe, două în Brădeşti şi două în zona Tatomireşti – Răcari. Montarea a două aparate fixe pe fiecare drum este doar prima fază a proiectului, Marius Stamin din cadrul SPR Dolj lăsând să se înţeleagă că urmează să fie amplasate şi alte radare: „S-au avut în vedere zonele de pe drumurile naţionale unde au avut loc cele mai multe accidente rutiere, respectiv «punctele negre». Vor fi montate cel puţin două aparate pe fiecare drum“.
Oficial, stadiul proiectului de implementare a radarelor fixe este în faza de punere la punct a ultimelor detalii privind transmiterea datelor înregistrate de aparate către dispeceratul amenajat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj. Au fost semnate protocoalele de colaborare cu localităţile doljene unde vor funcţiona radarele fixe, s-au obţinut toate avizele şi autorizaţiile necesare. De sistemul de transmitere a datelor se ocupă aceeaşi firmă care a montat aparatele, motiv pentru care reprezentanţii IPJ Dolj au ezitat să dea o dată exactă de intrare în funcţiune a radarelor fixe. „Vom face public momentul intrării în funcţiune a aparatelor de radar fixe“, a declarat subcomisarul Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

„Le găsesc pe internet“

Potrivit protocoalelor de colaborare dintre IPJ Dolj şi consiliile din localităţile unde sunt amplasate radarele, 40 de procente din valoarea amenzilor aplicate sunt direcţionate către bugetele primăriilor respective. Unii şoferi consideră că este o măsură preventivă binevenită. Alţii, care au aflat de la prieteni despre păţaniile „confraţilor“ din alte judeţe sau ale amicilor care s-au „lovit“ de radarele fixe, spun că ştiu cum să se ferească de amenzi.  
„Nu ştiam că se montează radare fixe şi la noi. Cred că e o idee bună. Eu fac zilnic naveta cu maşina la Filiaşi. Am o Dacie, iar unii trec pe lângă mine cu nişte viteze de parcă eu aş sta pe loc. Poate aşa se mai potolesc“, a declarat craioveanul Gheorghe Pascu.
„Nu vreau să îmi vină plicul cu trei-patru amenzi, cum a păţit un prieten pe la Vâlcea. O să le găsesc pe internet după ce o să le monteze şi o să reduc viteza în zonele respective. Problema e că radarul fix te «ia» din spate şi primeşti amendă şi dacă depăşeşti limita cu câţiva kilometri la oră. Am auzit de amenzi date pentru 52 km/h, cu 2km/h peste limită. Nu mi se pare chiar corect“, a fost de părere alt craiovean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

80 COMENTARII