Știri de ultima orăSportAmical anulat pentru CSM Vâlcea

Amical anulat pentru CSM Vâlcea

Tehnicianul Clubului Sportiv Municipal, Alin Artimon, îşi doreşte ca startul returului de campionat să fie amânat. „În aceste condiţii atmosferice este greu să joci. Vă daţi seama cum arată multe  terenuri acum. Diferenţele de valoare, de tactică practic se anulează, mingea sare aiurea şi totul se reduce la noroc. În plus, pe noi ne-ar avantaja amânarea şi dintr-un alt punct de vedere, cel al fotbaliştilor care ar mai putea veni până luni, am avea mai mult timp să-i integrăm. Deocamdată, nu a mai venit nimeni şi nu e deloc bine, dar aşteptăm până luni şi atunci chiar putem trage concluziile“, a spus Artimon. CSM ar fi trebuit să joace ieri un meci amical cu echipa a doua a clubului, dar acesta a fost amânat din cauza ninsorii care a căzut abundent la Râmnicu Vâlcea în ultimele două zile. „Nu avea rost să mai jucăm. La astfel de meciuri interne sunt riscuri de accidentări. Asta ne-ar mai lipsi!“, a mai comentat antrenorul vâlcenilor. Nici partida de mâine cu Pandurii Târgu Jiu nu este sigur că va mai avea loc. „Mie mi-ar conveni să se joace. Este meciul pe care îl doream mult în această pauză competiţională. Deocamdată, am stabilit ca meciul să se dispute la Horezu, dar depindem, din nou, de vreme. Există şi soluţia de a merge noi la Târgu Jiu, să jucăm pe terenul lor sintetic. Vom vedea“, a completat Artimon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS