Știri de ultima orăActualitate3.400 de lei, daţi pe vrăji

3.400 de lei, daţi pe vrăji

N-a avut niciodată încredere în vrăjitoare şi n-a apelat la nici o binefăcătoare până a doua zi de Crăciun, când s-a urcat într-un taxi şi a tras la uşa „palatului“ Mercedesei. La 84 de ani, nu mai căuta nici fericirea conjugală, nici liniştea casei, ci îşi voia doar sănătatea înapoi. Era dispus să dea vreo mie de lei să scape de „argintul viu“, dar a lăsat, în final, alţi 2.400 să „scoată“ femeia răul din ei.

 

Bătrânul de 84 de ani, cu părul alb şi cu mersul greoi, sprijinit în baston, zice că n-a crezut niciodată în vrăjitoare. „Da’ acum am îmbătrânit, dracu’, sunt pe ducă şi nu mai ştiam ce să fac. Am fost eu pe la spitale, mă cunosc toţi doctorii, dar tranzitului ăsta intestinal care s-a împotmolit nu-i dă nimeni de cap. Şi am zis să încerc şi aşa. N-am crezut în prostii din ăstea pân-acum“, începe să povestească Emil Urziceanu, după ce se-aşază pe fotoliu, sprijinind bastonul de marginea acestuia.

Masa e plină de medicamente, de sticle cu ceai, ulei, unguente, reţete, hârtii. „Am fost şi deţinut politic, uite-aici, am decizia“ şi se-ntinde după un document bătut la maşina de scris: „gradul I de invaliditate“, obţinut după traume fizice şi psihice cauzate de violenţele fizice. „Am lucrat în construcţii peste tot prin ţară, şi la Câmpina, şi la Bucureşti, şi la Buzău“. Nu-şi găseşte locul. Se ridică să caute alte dovezi între actele înşirate pe un colţ de masă. Apoi se-ntoarce pe fotoliu. Stă singur, deşi e vecin cu una dintre fete, iar cealaltă vine şi-l ajută câteva ore pe zi. Îşi continuă povestea, supărat nu atât pe propria naivitate, cât pe credinţa înşelată.

Uite şopârla, uite argintul viu!

Pe vrăjitoare a sunat-o a doua zi de Crăciun. Îi găsise numărul în ziare şi îi trecuse prin cap mai demult să apeleze la ea. La telefon n-au stabilit decât unde să se ducă, n-au vorbit de tarife sau altceva. „Am luat patru milioane cu mine (400 de lei – n.r.), că am zis că e de ajuns, e aproape cât un salariu, ne-am urcat în taxi – că m-am dus cu o fată de-a mea – şi ne-am dus la ea. Are acolo un palat, aia nu e casă!“, descrie ziua din decembrie anul trecut pe care şi acum o regretă. „Mi-a cerut portofelul, l-a luat şi l-a întors pe dos, a scos tot ce era în el, acte, buletin, tot. A zis că trebuie descântate, că au chestii necurate“. Ce-a urmat nu-şi mai aminteşte detaliat: „S-a aşezat pe covor, într-o cameră acolo, eram doar noi, că nu trebuie să ştie alţii secretele ei. Am stat şi eu, abia m-am aşezat. A zis ceva şi pe urmă a scos un cuţit, nu ştiu unde îl avusese până atunci. L-a ridicat deasupra unei farfurii cu apă curată şi din el picura aşa, un fel de sânge, că nu ştiu ce era, ceva roşu, oricum, şi ea zicea: «Asta e toată răutatea din dumneata, am scos şopârla din dumneata. Uite, ăsta era argintul viu!». Şi picura din cuţitul ăla în farfuria cu apă limpede…“.

Duşi ca prin… farmec

N-a durat mult toată scena. Fără păpuşi, fără ace înfipte în cap, cocoşi strangulaţi sau cu beregata sucită. Nu-şi mai aminteşte clar ce l-a întrebat şi cum s-au petrecut toate. „Pe urmă, i-am dat banii mei şi a mai pus ea şase milioane (600 de lei), ca să ţină vraja, să se-mplinească. M-a-ntrebat apoi dacă mai am vreun ban acasă sau aur. Şi pe mine parcă m-a hipnotizat, nu ştiu, că i-am spus ca prostu’! Prost la vârsta asta…“, continuă ridicând mâinile, mirându-se şi acum de cum s-au petrecut lucrurile: „Şi i-am spus că mai am 24 de milioane (2.400 de lei). Am căzut în plasă, asta e, de bătrân, de…“. Dă din cap nemulţumit şi continuă: „A pus ea banii toţi într-un vas acoperit, a mimat nişte descântece, după care a ridicat cârpa de pe vas şi a dat cu nişte prafuri că a apărut foc şi ea a zis că banii au ars. Pe urmă, m-a trimis cu servitoarea ei, cu un taxi, să-i aduc banii, ăia pe care-i pusese ea să completeze, ca să facă vraja. Între timp, fata mea şi cu toate actele au rămas la vrăjitoare, că n-a vrut să le dea. Ne-am întors cu banii şi a căşunat să-i duc şi pe ăia 24 de milioane. Că de ce am venit fără ei, că mi-i dă înapoi, da’ trebuie să-i descânte, să alunge răul. Că nu e bine dacă rămân necuraţi în casă, că n-o să scap de necaz, din ăstea…! N-aş mai fi vrut, dar aveam actele la ea şi nu voia să mi le înapoieze. Până la urmă m-am dus cu fata şi i-am adus. I-a băgat iar în vasul ăla şi cică au luat foc!“.

Banii înapoi!

În câteva minute, s-au dus pe vrăjile Mercedesei 3.400 de lei, „bani pe care îi ţineam pentru medicamente, pomeniri. Eu m-am dus cu credinţă la ea, să mă facă bine, să mă scape, a profitat de necazul meu şi m-a escrocat. Nu mă interesează ăia zece milioane, dar le vreau înapoi pe ălea 24 pe care a zis că mi le dă. Am încercat să o sun, dar o dată mi-a închis şi pe urmă n-a fost chip să ne înţelegem“.

Gabriela, fata lui Emil Urziceanu, martoră la toată întâmplarea, nu mai fusese nici ea la vrăjitoare: „Nu m-am dus în viaţa mea şi nici tata. Dar acum, dacă are probleme cu tranzitul intestinal şi nimeni nu i le rezolvă, i-a intrat în cap că are farmece făcute şi trebuie să se ducă să le dezlege. Ştiu că nu trebuia să-i spună că mai are bani acasă, dar tata decide. Dânsul a plătit, eu nu aveam ce să fac. Femeia aia i-a cerut portofelul, i-a scotocit prin el, a scos acte, buletin, tot, ca să scoată argintul viu, că cică era blestem şi pe bani, şi pe noi. Acum tatei nu-i e necaz de banii pe care i-a dat, ci de cei luaţi prin înşelăciune“, spune femeia.

Contactată telefonic, Mercedesa „care rezolvă orice problemă“ a răspuns scurt: „Sunaţi mai târziu, doamnă, sunt ocupată acum“, după care a respins apelurile.

Supărat că a pierdut atâţia bani, Emil Urziceanu a făcut plângere la poliţie şi aşteaptă rezultatul anchetei, hotărât s-o facă pe Mercedesa să plătească pentru credinţa înşelată. „Că profită de necazurile şi suferinţele oamenilor de rând“.

Plângere la poliţie

 

„Noi nu putem împiedica pe nimeni să dea curs anunţurilor de acest gen, fiecare este liber să acţioneze cum crede. Însă, pentru infracţiuni de înşelăciune, oamenii se pot adresa secţiei de poliţie de care aparţin, unde pot depune plângere pentru a se putea demara o anchetă“, a precizat subcomisarul de poliţie Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII