Un tânăr de 17 ani din comuna doljeană Orodel susţine că a fost bătut de poliţistul din localitate ca să recunoască furtul unei căruţe cu lemne. Acuzaţiile i-au împărţit pe localnici în două tabere, iar scandalul între ei era cât pe ce să pornească în faţa postului de poliţie.
Adolescentul a ajuns aseară plin de vânătăi la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Băiatul susţine că a fost chemat la postul de poliţie, unde a fost bătut. ""Dacă nu am furat eu căruţa de lemne, cum să recunosc? M-a bătut să recunosc", a declarat tânărul.
Acuzaţiile băiatului şi ale familiei acestuia sunt susţinute şi de o parte dintre vecini. Poliţistul acuzat a spus că într-adevăr tânărul este cercetat în dosarul furtului de lemne, însă neagă că l-ar fi bătut. La rândul său, şi omul legii este susţinut de o parte dintre săteni.
Poliţiştii încearcă acum să vadă de partea cui este dreptatea. "Declaraţiile care au fost luate vor fi înaintate la Parchetul de pe lângă tribunalul Dolj care este competent cu soluţionarea", a declarat subinspectorul Poliţiei din Brăileşti, Florin Pascu.
Tânărul a primit îngrijiri medicale la Spitalul de Urgenţă din Craiova, însă nu a avut nevoie de internare.

