Agenţii economici de o parte şi de alta a Dunării sunt din ce în ce mai interesaţi de problemele de mediu. Pentru a respecta condiţiile impuse de UE, aceştia trebuie însă să cunoască foarte bine legislaţia.
Cu toate că protecţia mediului beneficiază de o atenţie superioară perioadelor anterioare, în judeţul Dolj se constată încă mari rămâneri în urmă în privinţa instruirii şi experienţei necesare practicării unui management performant în activităţile de protecţie a mediului. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) „Oltenia“ în urma derulării proiectului „ReMediu – Reţea transfrontalieră pentru protecţia mediului la nord şi sud de Dunăre“, finanţat prin Programul PHARE CBC România – Bulgaria 2005 şi care se va finaliza până la sfârşitul acestei luni. „Aproximativ 50% dintre antreprenorii români şi bulgari participanţi la acţiunile desfăşurate în cadrul proiectului au avut informaţii despre politicile de mediu“, a precizat Gheorghe Dumitru, coordonatorul proiectului, directorul Direcţiei Activităţi Bursiere din cadrul CCI Oltenia. Acesta a explicat că informaţiile specifice politicilor de mediu ce se aplică pe fiecare ramură erau cel mai puţin cunoscute.
Activităţile proiectului
Proiectul ReMediu (implementat de CCI „Oltenia“ în parteneriat cu Asociaţia pentru Protecţia Mediului Oltenia şi CCI Vidin) a fost gândit şi structurat în direcţia intensificării relaţiilor de cooperare româno-bulgare şi în sensul identificării unei strategii comune pentru soluţionarea principalelor probleme de mediu din zonă. Activităţile desfăşurate au inclus servicii de consultanţă şi informare cu tematică specifică, sesiuni de instruire şi dialog; precum şi auditarea preliminară a unui grup-pilot de firme din cele două regiuni pentru a stabili nivelul de implementare a sistemului de management al mediului conform standardelor europene. În plus, a fost creat şi site-ul www.re-mediu.ro, care găzduieşte o reţea de mediu şi un forum, acesta dorindu-se un spaţiu virtual, menit să asigure cadrul necesar pentru identificarea soluţiilor la principalele probleme ale ambientului natural din regiunea de frontieră.
„Trebuie implementat un management de mediu performant“
La unele acţiuni organizate în cadrul proiectului, numărul participanţilor a depăşit cifra stipulată în contractul de grand. Potrivit unui comunicat emis de CCI Oltenia, la cele două sesiuni de comunicare au participat peste 500 de persoane, cu 140 peste cifra stabilită stipulată în contractul de grant.
Pentru a reuşi să aplice eficient politicile de mediu, agenţii economici trebuie însă să se implice şi mai mult. „Trebuie, în primul rând, să cunoască şi să-şi însuşească foarte bine legislaţia. În plus, trebuie implementat un management de mediu performant“, a explicat Gheorghe Dumitru.
Proiect de peste 141.000 de euro
Valoarea proiectului ReMediu a ajuns la 141.974 de euro, din care 87,83% (aproximativ 124.000 de euro, contribuţie UE).