Au venit aici în 1981, să hrănească sufletele enoriaşilor Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul“, iar astăzi asigură şi hrană trupească pentru zeci de nevoiaşi. Au vrut mai mult, tot pentru cei în suferinţă, doar că s-a ajuns la fundul sacului, iar proiectul de înfiinţare a unui cabinet medical fără plată mai are de aşteptat.
În Slatina există un loc în care nevoiaşii pot să mănânce, la fiecare praznic, bucate gătite cu dragoste de oameni, de preoteasă şi de enoriaşe, doamne care aici nu mai au titluri şi funcţii înalte. Totul a început dintr-o necesitate. Unii dintre oamenii care veneau la biserică să-şi descarce sufletul aveau deopotrivă nevoie şi de mâncare caldă. „Gătesc de când ne-am mutat aici. Dar cât am muncit în toţi anii ăştia, şi eu, şi părintele, şi copiii noştri! Concediu n-am avut niciodată, părintele nu ştie ce e muntele sau marea. Am făcut şi eu o facultate, dar am renunţat la postul din învăţământ, în 1987, pentru că aveam prea multă treabă aici, iar pentru navetă îmi trebuia timp. Astăzi aici muncesc şi copiii noştri, care au terminat la rândul lor Teologia şi au făcut şi masterate“, povesteşte soţia preotului, Vasilica. De lucrurile deosebite care se petrec la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Slatina puţini au aflat. Sunt doar oamenii care i-au trecut pragul, din dorinţa de a se apropia de Dumnezeu. Aşa s-a întâmplat că nevoile locaşului de cult au fost auzite destul de târziu de semeni ce ar putea face mai mult. Pentru că „ambiţiile“ preotului paroh Dumitru Constantin sunt să facă tot ceea ce până acum n-a reuşit nici măcar administraţia locală – o cantină la standardele necesare pentru autorizare. În clădirea care deja a fost ridicată în apropierea bisericii îşi va găsi locul şi un cabinet pentru cei ce nu-şi permit să plătească serviciile oferite de sistemul public sanitar. Asta, pentru că printre enoriaşi sunt medici dispuşi să ofere consultaţii gratuit, mulţumirea fiind aceeaşi pe care preotul paroh şi familia sa o primesc de atâţia ani – lacrimile de bucurie ale celor în suferinţă.
„Greul cel mai mare este să terminăm această clădire“
Biserica, una dintre cele mai vechi din Slatina, cu pictură autentică de la 1796, este din 1981 şi locul de muncă, şi casa preotului. Între timp, lângă biserica veche s-a mai clădit una, dar au apărut şi o mulţime de acareturi. Pitită printre clădirile de pe Dealul Grădişte, a tot fost uitată, până când cineva şi-a amintit de biserici şi le-a acordat ajutoare financiare. De peste 25 de ani, aici se munceşte însă ca într-o uzină. „Tot ce vedeţi aici am făcut după ce am cărat vagoane de pământ, cu roaba, de pe deal. A fost o muncă foarte grea, dar mulţumirea noastră este că am reuşit. N-am lucrat cu firme specializate, cum nici acum nu o facem. Astăzi vin la muncă finii şi nepoţii mei. Ne-am apucat de clădirea aceasta, unde vrem să amenajăm un dormitor pentru oaspeţi, un cabinet medical şi grupuri sanitare pentru enoriaşii noştri, pentru că altfel nu putem autoriza cantina. Până acum, ne-am descurcat aşa cum am putut. Vrem să facem o cantină adevărată, unde să putem oferi hrană caldă măcar o dată pe săptămână. Greul cel mai mare este să terminăm această clădire, pentru că vine iarna şi ne trebuie măcar uşi şi ferestre. N-o putem lăsa aşa, va intra zăpada peste noi. Iernile nu sunt uşoare pe aici, deşi e aşa frumos la noi, pe Dealul Grădişte! În 1985 a fost aşa un ger că am rămas blocaţi în biserică, pentru că a îngheţat uşa. Noi n-am mai putut ieşi, cei de-afară n-au mai avut cum să intre. Am spart uşa, n-am avut de ales“, povesteşte preotul paroh.
„N-am avut pe cineva să ne arunce în scăldătoare“
Nevoia de a continua cele începute l-a determinat pe preot să facă, în cele din urmă, publice lucrurile minunate care se întâmplă aici. Că nu de fiecare dată binele iese în faţă o dovedeşte şi alt fapt, considerat totuşi fără importanţă de părintele Constantin. În această primăvară, Primăria Slatina a solicitat o listă cu bisericile din municipiu, pentru a le acorda un ajutor financiar lunar pentru plata utilităţilor. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ este singura care a lipsit de pe aceasta. Greşeala a fost reparată prin grija unei enoriaşe, care ocupă şi un post de consilier local. „Ce se întâmplă aici nu e de trecut cu vederea. Preotul nu vrea să iasă în faţă, pentru că face din suflet totul. Doar că singur nu se mai poate descurca. Nimeni nu ştie că aici sunt botezaţi copiii nimănui, indiferent de vârstă, că li se oferă nu doar o masă caldă, ci şi o haină. Mai sunt oameni care îi stau alături părintelui, însă nu au putere financiară mare. Dau din ce au, ajută cum pot“, spune Aglaia Micli, care se luptă acum pentru un parteneriat cu Primăria Slatina, pentru susţinerea proiectelor. „Noi am vrut întotdeauna să facem mai mult, dar n-am avut pe cineva să ne arunce în scăldătoare“, mai găseşte de spus preotul, înştiinţat că pe final de an, oricât de grabnic ar trebui rezolvată problema finalizării lucrării, şansele de a primi un ajutor financiar de la primărie sunt foarte mici, fondurile fiind şi ele pe sfârşite. „Dar e important să existe înregistrată cererea dumneavoastră, pentru a fi luată în discuţie anul viitor“, este, pentru moment, răspunsul unuia dintre şefii din primărie.
Cei care însă nu sunt condiţionaţi de bugete ar putea să-şi îndrepte privirea şi către locul unde găseşti linişte, poveţe şi un exemplu de reuşită prin muncă.
