19 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriGreviştii de la Avioane au intrat la lucru

Greviştii de la Avioane au intrat la lucru

După ce AVAS a făcut apel la calm înaintea privatizării şi a promis schimbarea directorului fabricii, cei 600 de grevişti au reluat ieri lucrul. Cehii de la Aero Vodochody şi italienii de la Alenia Aeronautica sunt interesaţi de preluarea societăţii.

 

Salariaţii de la Avioane SA Craiova au intrat ieri la lucru, după trei zile de grevă, în urma deciziei Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) de a scoate din nou fabrica la privatizare. Potrivit liderului sindical, Victor Peţa, au fost mai multe motive pentru care muncitorii au decis să reia lucrul, cele mai importante fiind plata salariilor restante pe ultimele două luni, dar şi apropiata privatizare. „Avem acum o certitudine că până vineri ne vom primi salariile restante. În al doilea rând, am înlăturat cauza managementului defectuos – directorul Anatolie Boldişor, care va fi schimbat din funcţie de AVAS. Pe de altă parte, este important şi apelul pe care AVAS l-a făcut către salariaţi pentru a înceta greva“, a declarat Peţa.

Potrivit AVAS, astăzi se va întruni Consiliul de Administraţie (CA) al Avioane SA, iar reprezentantul acţionarului majoritar are mandat să propună schimbarea din funcţie a directorului Boldişor. Rămâne să vedem motivarea deciziei. În altă ordine de idei, trebuie spus că, începând de astăzi, AVAS pune la dispoziţia potenţialilor investitori caietul de sarcini pentru vânzarea pachetului majoritar de 80,9% din acţiunile Avioane SA. Potrivit sindicaliştilor, italienii de la Alenia Aeronautica (firmă care a ofertat MApN cu avioanele multirol Eurofighter Typhoon) sunt interesaţi de fabrică. „Avem şi o veste bună: reprezentanţii Alenia Aeronautica au anunţat că vor cumpăra din nou caietul de sarcini pentru privatizare“, a mai spus Peţa. Interesant este că şi cehii de la Aero Vodochody sunt în continuare interesaţi. „Aşa cum ne-am exprimat deja, suntem dezamăgiţi de întreruperea negocierilor pentru privatizarea companiei Avioane Craiova, în special pentru că toate propunerile noastre erau viabile şi legitime. Analizăm cu atenţie posibila noastră participare în noul proces de privatizare“, a declarat Jan Hulak, preşedintele Aero Vodcohody.

În schimb, sindicaliştii nu-i mai suportă pe cehi. „Ar fi o neruşinare din partea Aero Vodochody să vină din nou la privatizare şi să ne încurce. Dacă aveau bunăvoinţă, puteau prelua fabrica de prima dată, doar au fost singurii selecţionaţi pentru negocierea contractului de privatizare“, a menţionat Victor Peţa, care a recunoscut că aversiunea faţă de Aero a fost provocată şi de intenţia companiei de a dipsonibiliza o treime din angajaţi după preluarea Avioane Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII