Procurorii au dispus, la data de 14 august 2008, începerea urmăririi penale faţă de Mona Muscă pentru fals în declaraţii, în legătură cu declaraţia pe propria răspundere dată de fostul deputat privind colaboratorea cu fosta securitate, precizează astăzi Parchetul General printr-un comunicat.
"Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au dispus, la data de 14 august 2008, începerea urmăririi penale faţă de Muscă Monica Octavia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 din Codul Penal. Infracţiunea reţinută constă în aceea că, în calitate de deputat în Parlamentul României, a completat, la data de 23.03.2006, declaraţia pe propria răspundere privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent ori colaborator al poliţiei politice comuniste, în sensul că nu a fost agent sau colaborator al poliţiei politice, această declaraţie nefiind corespunzătoare adevărului şi producând consecinţe juridice până în luna martie 2007, când susnumitei i-a încetat calitatea de deputat în Parlamentul României", se arată în comunicatul de azi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, Mona Muscă a dat o declaraţie pe proprie răspundere, când a devenit parlamentar, că nu a colaborat cu fosta securitate, dar CNSAS a stabilit, ulterior, că fostul deputat a făcut poliţie politică.
Potrivit Codului Penal, falsul în declaraţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Articolul 292 prevede că "declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".
Mona Muscă a demisionat din Parlament pe 12 martie 2007, după ce a primit o decizie definitivă privind colaborarea cu Securitatea. Fostul ministru şi deputat a recurs însă la o cale de atac extraordinară, prin care contestă hotărârea judecătorească a Curţii de Apel.
Curtea de Apel Bucureşti a fixat pentru 2 octombrie primul termen al procesului în care Mona Muscă cere revizuirea deciziei instanţei din martie 2007, prin care i s-a respins solicitarea de desfiinţare a verdictului de poliţie politică dat în cazul ei de CNSAS.
În septembrie 2006, CNSAS a decis că deputatul a făcut poliţie politică, după ce s-a descoperit că a semnat un angajament cu Securitatea, în perioada în care era asistent universitar la Facultatea de Filologie din Timişoara. Scandalul Mona Muscă – turnător la Securitate a debutat în 8 august 2006, atunci când Lavinia Şandru a lansat informaţia că dosarul colegei sale de Parlament se află pe masa de lucru a Colegiului CNSAS. Imediat, în presa scrisă au apărut date despre relaţia cu Securitatea a Monei Muscă. Potrivit acestora, actualul politician ar fi dat informări despre studenţii străini, sub numele de cod "Eva" sau "Dana", în a 1970, pe vremea când era cadru didactic la Institutul de Lingvistică al Universităţii din Timişoara.
Pe 19 septembrie 2006, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS au ajuns la concluzia că relaţia Monei Muscă cu Securitatea se defineşte ca "poliţie politică". Curtea de Apel a respins contestaţia depusă de deputatul PLD Mona Muscă împotriva deciziei CNSAS că a făcut poliţie politică, astfel că verdictul dat de Colegiul este definitiv.

