Știri de ultima orăActualitateMedvedev şi Smirnov au stabilit reluarea negocierilor pentru Transnistria în format trilateral

Medvedev şi Smirnov au stabilit reluarea negocierilor pentru Transnistria în format trilateral

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit astăzi la Soci cu liderul republicii autoproclamate Transnitria, Igor Smirnov, şi au convenit pentru continuarea negocierilor în format trilateral pentru soluţionarea conflictului cu Republica Moldova, informează agenţiile de presă ruse.

Preşedintele rus şi liderul transnistrean au convenit să continue negocierile pentru soluţionarea conflictului transnitrean în format trilateral – Rusia, Republica Moldova şi Transnitria, a anunţat secretarul de presă al preşedinţiei ruse, Natalia Timakova, citată de RIA Novosti.

Potrivit Interfax, liderul transnistrean a declarat, după întâlnirea cu Medvedev, că ridică moratoriul asupra dialogului cu Republica Moldova. Autorităţile transnistrene anunţaseră că îşi suspendă orice contact cu cele de la Chişinău la jumătatea lunii august, până când Republica Moldova nu va condamna ferm şi necondiţionat agresiunea Georgiei şi nu va trata Tiraspolul în negocieri de pe poziţii de egalitate.

Întrevederea lui Smirnov cu Medvedev intervine la mai puţin de zece zile de la vizita la Soci a preşedintelui moldovean Vladimir Voronin. Medvedev declarase, la finalul acelei întrevederi, că există şanse mari pentru o soluţionare a conflictului transnistrean în viitorul apropiat.

Spre deosebire de negocierile în format trilateral despre care vorbeşte în prezent Moscova, Occidentul insistă asupra reluării negocierilor în format "5 plus 2", întrerupte de mai bine de doi ani. Acest format presupune participarea Rusiei, Ucrainei şi OSCE ca mediatori, a Republicii Moldova şi Transnistriei ca părţi implicate în conflict, şi a Uniunii Europene şi Statelor Unite ca observatori. Negocierile sunt blocate de Tiraspol, care solicită printre altele, să beneficieze de un tratament egal cu Chişinăul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS