Din noaptea aceea de Revelion, când a apărut în uşă, între nămeţii albi şi uriaşi, micuţă, frumoasă şi cochetă, cu blană albă şi pălărie cu pene de struţ, a iubit-o fără drept de apel, zi de zi, an după an. Şi acum, după 50 de ani împreună, încă o mai ţine de mână şi îi aduce cafeaua la pat dimineaţa.
Dincolo de poarta micuţă, înghesuită, din fier, acoperită cu iederă, se ridică o casă mare, albă, cu ferestre înalte şi trepte la intrare. Un covoraş le acoperă cuminte. De o parte şi de alta, flori felurite. La intrarea cu vitralii, un hol mic, plin de oglinzi şi tablouri. Pereţii sunt îmbrăcaţi într-un portocaliu cald. Uşile au tocărie galbenă. Pe cuierul de haine atârnă o pălărie şi o rochie lungă, colorată, cu mărgele pe margini. Într-un veşmânt lung de culoarea florii-soarelui, cu un şirag de mărgele la gât, cu părul scurt, roşcat, cu buzele de culoarea macului, Sonia Cristofir Breasta deschide uşa salonului, zâmbind elegant. În încăperea înaltă, ochii cad pe tablourile numeroase agăţate de pereţi, pe oglinzile cuprinse în lemn auriu şi pe mobila veche, plină de istorie. Lângă uşă, chiuveta din fostul cabinet medical e acoperită cu pălării: albe, mari, transparente, cu fundă, simple, elegante, de stradă. „Aici sunt câteva numai. Sunt un stil de viaţă, o epocă. Dacă nu ştii să le armonizezi, să le porţi adecvat, în funcţie de ocazie, de haine, mai bine nu le foloseşti. Pălăriile sunt viaţa mea. Ca şi pantofii. Am peste 100 de perechi“, spune actriţa cu mândrie. A intrat la institutul de teatru „cu riscul destrămării unei căsnicii“, cum afirmă. „Soţul meu nu m-a lăsat, iar eu n-am ştiut că trebuie să cer voie pentru asta“, adaugă. „Am fost o rebelă de mică. Şi, cu toate astea, am fost o răsfăţată tot timpul. Mi-a plăcut aşa de mult viaţa! Am făcut numai ce-am vrut. Şi n-am obosit niciodată. Mi-a plăcut să trăiesc ca o prinţesă“, râde bucuroasă.
Un fard discret, în nuanţă de verde, îi acoperă pleoapele. Forma ochilor, verzi şi ei, e continuată de un creion negru. „Eu cred că te naşti cu fericirea şi mai cred că trebuie să te-mpaci cu tine, să te iubeşti, să te-mpaci cu tinereţea ta, ca să poţi să dăruieşti“.
Sânge mediteranean
Sonia Cristofir are origini greceşti. „Cristofiridis o chema pe bunica mea. Era o femeie de-o frumuseţe rară. Ea s-a stabilit pe meleagurile acestea. Provenea dintr-o familie foarte bogată. Cred că de acolo am păstrat veselia, trăirea asta specială, pofta şi dragostea de viaţă. Eu… nu stric cu nimic“, zâmbeşte ştrengăreşte. „Pe mama au apucat-o facerile la o petrecere. Aveam vii şi pământuri la Cârcea. Au adus moaşă şi aşa am venit pe lume. A fost supărare mare, că eram tot fată şi toţi aşteptau un băiat. Abia mai târziu s-au liniştit, când au văzut că sunt isteaţă şi că fac… cât trei băieţi“, adaugă râzând. „Am crescut într-o casă superbă, cu o mamă tare frumoasă, căreia îi plăceau florile la nebunie. Ca şi mie, de altfel. Apoi am dat la teatru şi şase ani am avut fericirea să joc alături de Amza Pellea, Rebengiuc, Rauţchi – pe care l-am adorat, până ce tata a fost arestat pentru o afirmaţie făcută în public“.
Noaptea dintre ani
Dar tot răsfăţată a fost şi în vremuri grele. La sfârşitul lui ’57, Sonia a ajuns la o răscruce. „Mă îndreptam spre o petrecere de revelion când, la Casa Albă, mi-a căzut un stras de la rochie. Am intrat să-mi cumpăr altul. La ieşire, m-am întâlnit cu două cunoştinţe care m-au invitat cu ei, la fiul doctorului Breasta. Nu ştiam ce să fac. Erau nămeţi foarte înalţi şi eu aveam o blăniţă albă la gât, o pălărie cu pene de struţ, cizmuliţe. În drum, la un magazin, am văzut o pălărie roşie superbă. Rochia de pe mine era tot roşie. M-am gândit că ăsta era un semn. Am ajuns, am sunat şi a deschis el: înalt, nu se mai termina, slăbuţ, superb. Mă privea năuc. «Există un Dumnezeu», a rostit atunci. Mă ştia deja de la teatru“. Se opreşte din povestit pentru a lua un bob de strugure. Apoi continuă: „În seara aceea a fost divin. La miezul nopţii le-a cerut invitaţilor să plece, că petrecerea s-a încheiat. Ca să rămână doar cu mine. De atunci am continuat să fiu o răsfăţată. Cred că am răzbunat toate femeile din lume!“, adaugă fericită.
După 50 de ani
Sonia şi Dinuţ Breasta. Ea – micuţă, cu rochii vii, colorate, cochetă, fardată, cu lănţişor care-i cuprinde glezna, cu mărgele sau pandantive la gât, cu inele mari la degete, mereu cu câte o pălărie pe cap, plină de viaţă, „o explozie biologică“, cum ea însăşi afirmă. El – înalt, liniştit, atent. Merg peste tot împreună: la teatru, la expoziţii, seara la plimbare prin centrul oraşului, dimineţile la cumpărături. „Nu ştiu dacă există timp material care să se fi consumat în toţi aceşti ani. Încă mă mai ţine de mână, încă îmi mai aduce cafeaua la pat“. Fericirea nu se mimează. Pe faţa Soniei Cristofir se citeşte împlinirea. Îşi începe ziua cu o vizită la flori, apoi o continuă cu masaj şi gimnastică. E în stare să gătească în rochie de seară fără să se păteze. „E întotdeauna o declaraţie de dragoste atunci când fac ceva să mâncăm. Bucătăria are ferestrele spre curte şi primăvara gătesc cu parfum de tei. Ştiu atâtea reţete! Iar dacă nu le ştiu, le inventez“, se povesteşte pe sine râzând. „Ca să fii fericit, trebuie întâi de toate să te iubeşti pe tine. Să ai grijă cum umbli prin casă, cum oferi, cum dăruieşti, cum primeşti. Nu l-am văzut niciodată pe Dinuţ uitându-se la altă femeie. Îmi spune adeseori «Tu eşti tot!». Noi trăim fiecare clipă frumos. Viaţa mea a fost o experienţă superbă, alături de un bărbat superb. Dacă aş lua-o de la capăt, n-aş schimba nimic. Şi, până la urmă, acesta este mesajul: să trăieşti frumos, să iubeşti, să fii iubit şi respectat, să ai mulţi prieteni, să trăieşti printre flori, să iubeşti animalele! Nu poţi să nu fii fericit astfel!…“.
