Știri de ultima orăActualitateStare de urgenţă în Thailanda

Stare de urgenţă în Thailanda

Primul ministru thailandez a declarat azi stare de urgenţă în Bangkok, la doar câteva ore după ce pe străzile oraşului au avut loc conflicte violente între oponenţii şi susţinătorii guvernului. După cum informează site-ul iht.com, premierul a declarat că această măsură este cea mai "blândă modalitate" de a reface ordinea publică după violenţele de azi noapte, soldate cu un mort şi 43 de răniţi.
Autorităţile thailandeze au conferit armatei puteri depline pentru a restabili ordinea, au fost interzise adunările publice formate din mai mult de cinci persoane, iar presei i-a fost interzis să difuzeze informaţii care ar putea sădi panică printre locuitori. Premierul Samak Sundaravej nu a precizat pentru cât timp va fi menţinută starea de alertă, însă a anunţat că situaţia se va rezolva "cât mai curând posibil". "Am luat această măsură pentru a soluţiona problemele ţării", a precizat acesta în timpul unei conferinţe de presă.
Marţi dimineaţă, străzile din Bangkok erau liniştite, după ce premierul a mobilizat trupe de militari neînarmaţi pentru a dispersa grupurile de protestatari. Ambele tabere s-au retras, eliberând zona în care a avut loc conflictul.
Zeci de maşini de poliţie şi ambulanţe au fost parcate pe străzile din apropierea biroului lui Samak, pentru motive de siguranţă. Ca măsură de precauţie, primăria a anunţat că 435 de şcoli din Bangkok vor fi închise timp de trei zlie, iar câteva şcoli private au hotărât să nu ţină cursuri timp de o săptămână.
Violenţele înregistrate în cursul nopţii au adâncit şi mai mult criza naţională care a început în urmă cu o săptămână, când adversarii premierului Samak Sundaravej au luat cu asalt biroul acestuia, cerându-i să demisioneze. Comisia Electorală a făcut recomandarea ca partidul condus de Samak să fie exclus de la conducere, fiind acuzat de fraudarea alegerilor organizate în luna decembrie a anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS