Deşi clubul gorjean îi oferă funcţia de manager, fostul internaţional preferă să-şi continue activitatea de impresar.
Fostul manager al clubului Steaua Bucureşti, Adrian Ilie, nu este interesat de un post de conducere la Pandurii Târgu Jiu. Apropiat al preşedintelui Marin Condescu, Ilie a fost ofertat de acesta încă de la promovarea grupării gorjene în Liga I, în mai multe rânduri, însă de fiecare dată a refuzat. „Pe Adrian Ilie oricine l-ar vrea manager, dar noi am mai discutat problema aceasta cu el şi atunci când am promovat, şi acum doi ani, dar nu a fost dispus să vină. Normal că l-am dori lângă echipă, dar este destul de greu să-l convingem. Numai de el depinde dacă va dori să vină la Pandurii, pentru că din partea noastră este primit cu braţele deschise“, a declarat Condescu.
Prezent ieri la Târgu Jiu, Adi Ilie a infirmat zvonul că ar fi fost numit în funcţia de manager al pandurilor. „Sunt aici cu probleme legate de transferul unor jucători, dar am venit şi pentru unele chestiuni personale. Mi s-a propus să vin la Pandurii, dar nu sunt aici pentru asta. Am alte probleme de rezolvat şi, deocamdată, nu pot să vin. Dar o să mă mai gândesc şi poate pe viitor va fi posibil“, a spus Ilie.
Acesta a venit însoţit de doi fotbalişti străini, un atacant şi un mijlocaş ofensiv, care vor fi testaţi zilele următoare de Eugen Neagoe. Clubul Pandurii colaborează foarte bine cu Adrian Ilie, unul dintre fotbaliştii direcţionaţi de acesta către Târgu Jiu fiind ivorianul Constant Djakpa, vândut de gorjeni la Bayer Leverkusen pentru 1.400.000 de euro.
Improvizaţii în Ghencea
Antrenorul Eugen Neagoe trebuie să găsească soluţii pentru a-i înlocui pe Florin Popete şi Alexandre Cardoso, fundaşii laterali ai pandurilor fiind indisponibili etapa viitoare, cu Steaua. Primul este suspendat, după ce a fost eliminat în jocul cu FC Argeş, iar Cardoso este accidentat. Cu certitudine, Neagoe nu a fost mulţumit de fundaşii săi laterali în acest debut de sezon, apelând la improvizaţii în meciul cu FC Braşov, când l-a utilizat pe Rusu pe postul de fundaş stânga. Şi cu FC Argeş, „Geană“ a fost nevoit să apeleze la soluţii inedite după eliminarea lui Popete, cu Mândrean fundaş stânga şi Vancea fundaş dreapta. „Şi-au făcut treaba foarte bine cei care au jucat, chiar nu este nici o problemă dacă un fotbalist evoluează şi pe alt post decât cel obişnuit. Dacă o face bine, bravo lui, cum s-a întâmplat luni cu Vancea, Rusu şi Ghindeanu, care au jucat în partea stângă“, a comentat Neagoe.
Mândrean, Ghindeanu şi Grecu sunt fundaşii laterali de meserie apţi pentru jocul de lunea viitoare din Ghencea, ultimul fiind singurul fotbalist din lotul pandurilor care nu a primit nici o şansă în acest sezon.
Şedinţă pentru cele trei puncte
Jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu s-au mobilizat înaintea meciului cu FC Argeş şi, într-o şedinţă comună ţinută în vestiar, au stabilit să lupte pentru cele trei puncte, pentru antrenorul lor şi pentru viitorul echipei.
„S-a văzut din atitudinea noastră că ne dorim victoria şi am fost foarte motivaţi să o obţinem. Trebuia să se schimbe ceva, ştiam că trebuie să câştigăm, era vital pentru noi să luăm cele trei puncte. Dacă nu câştigam nici meciul acesta, aveam probleme serioase. Am discutat în vestiar să facem tot posibilul să câştigăm. Suntem uniţi şi putem realiza ceea ce ne propunem“, a spus Alexandru Piţurcă.

