Dacă înainte de a ajunge în Dubai aţi văzut oraşul doar la televizor, veţi fi plăcut surprinşi să constataţi că insulele construite de om, clădirile înalte, din oţel şi sticlă, şi mall-urile uriaşe chiar există.
Dubaiul are un climat subtropical, astfel încât trebuie vizitat mai ales în lunile noiembrie şi martie. Chiar dacă ajungeţi pe aceste meleaguri exotice şi în restul anului, puteţi fi siguri că nu veţi uita prea uşor vacanţa petrecută aici. Deşi mulţi turişti cred că într-o ţară islamică nu există viaţă de noapte, Dubai e un oraş ultramodern. Nu degeaba i se spune „Ibiza pentru cei foarte bogaţi“. Barurile de noapte sunt mereu pline, mai ales în serile de joi, când începe weekendul aici, şi fiecare are orchestră şi DJ. Transportul până la hotel nu e o problemă şi nici mersul pe jos, deoarece infracţionalitatea e un fenomen străin de Emirate. Oraşul vă va fermeca de cum puneţi piciorul în taxiul cu aer condiţionat, care vă va duce spre hotelul de patru sau cinci stele. Trebuie amintit şi faptul că, în Dubai, facilităţile de cazare sunt extraordinare, combinând confortul european cu luxul arăbesc.
Burj Al-Arab, un hotel uimitor
Hotelurile modeste sunt rare, iar preţurile celor de lux se ridică la nivelul unui aşezământ de două sau trei stele din Europa. În plus, mai e Burj Al-Arab, singurul hotel de şapte stele din lume. Construit pe o insulă artificială, aflată la aproximativ 200 de metri de ţărm, acesta este cel mai scump şi mai înalt hotel din lume (321 de metri) – mai mare decât Turnul Eiffel şi cu doar 60 de metri mai mic decât Empire State Building. E construit în mare, are 28 de etaje, un restaurant subacvatic şi altul la ultimul etaj, patinoar şi cinematograf, camere dotate cu paturi rotative, o platformă suspendată pe care aterizează elicopterele. Celor cazaţi la acest hotel, unde preţul unei camere poate ajunge şi la 6.800 de dolari, li se pun la dispoziţie diverse programe de recreere, cum ar fi raliuri printre dune, schi pe nisip, curse cu cămile.
La polul opus se situează un apartament de aproximativ 800 de metri pătraţi, închirierea acestuia scoţând din buzunarul doritorilor aproape 30.000 de dolari pe noapte. Construirea Burj Al-Arab nu a fost lipsită de controverse, la un moment dat vehiculându-se ideea că arhitecţii englezi care l-au proiectat au făcut ca acesta să arate din anumite unghiuri ca o cruce creştină. Chiar dacă impresionantul hotel ce prezintă arhitecturi îndrăzneţe este atracţia principală din Dubai, mai pot fi vizitaţi zgârie-norii triunghiulari botezaţi Emirates Towers, Hotel Jumeira Beach, Water Park (unde amatorii de senzaţii tari au parte de tobogane cu jeturi de apă, reglate termic, care te ridică şi te coboară).
Dubaiul este considerat capitala shopping-ului din Orientul Mijlociu. Deşi e un loc extrem de scump, aici se pot face numeroase cumpărături, datorită faptului că se poate negocia. Chiar şi la mall-uri puteţi încerca să obţineţi un preţ mai bun decât cel solicitat iniţial.
Oraşul în care se mai investeşte
Cel mai înalt zgârie-nori din lume, primul hotel subacvatic de pe mapamond, cea mai mare insulă artificială a planetei, locul unde se află concentrate 25% din macaralele lumii. Sunt recordurile atinse sau care urmează să fie atinse de un oraş care acum 15 ani era înconjurat de nisip, o aşezare aridă şi fără personalitate.
Dubai este un vis al şeicilor conştienţi că, în curând, robinetul cu petrol se va închide, un proiect faraonic devenit realitate. Potrivit analizelor efectuate de specialişti şi citate de presa internaţională, rezervele de petrol ale Dubaiului vor fi aproape epuizate începând cu 2010. Soluţia pentru un oraş situat în mijlocul deşertului, lipsit de alte resurse naturale, pare să fie turismul. O industrie ce necesită sume de care numai miliardarii petrolului ar dispune.
Ritmul în care creşte sectorul de construcţii este ameţitor. Potrivit Camerei de Comerţ şi Industrii a Dubaiului, construcţiile generează 12% din PIB-ul micuţului emirat, acestea având un ritm de creştere de 27% anual. Potrivit publicaţiei GulfNews, din totalul de 110.000 de macarale ce operează la nivel mondial, un procent cuprins între 15-25% se află în emirat.
Dubai ca atracţie turistică este visul prinţului Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, care este totodată şi preşedintele Autorităţii de Dezvoltare şi Investiţii. Planul său este pe măsura fondurilor de care dispune: atragerea a 15 milioane de turişti anual, începând cu 2010, data la care se preconizează că rezervele petroliere ale acestui stat vor fi epuizate. Visul său nebunesc pare susţinut de cifre: în 2003, Dubaiul a atras 5,24 milioane de turişti străini.
Omul transformă frumuseţile naturii
The World reprezintă alt proiect gigantic, aflat în curs de finalizare. Este o construcţie imensă, care a necesitat costuri fabuloase. Este un arhipelag creat artificial pentru a simboliza continentele lumii. Un proiect imobiliar în care doritorii îşi pot achiziţiona proprietăţi ce poartă numele ţărilor lumii. Este globul pământesc în variantă micro. Proiectul este format din aproximativ 300 de insule, fiecare având suprafeţe cuprinse între 23 şi 83 de mii de metri pătraţi, despărţite de suprafeţe de apă de 50 – 2.100 de metri. Arhipelagul se întinde pe nouă kilometri lungime şi şase lăţime şi va fi protejat de un inel, un soi de dig de protecţie.
Preţul mediu al unei proprietăţi va fi de 25 de milioane de dolari, întregul cost al proiectului ridicându-se la 2,5 miliarde de dolari.
Palm Jumeirah este una dintre cele mai mari insule artificiale din lume, fiind un proiect imobiliar dezvoltat în aproprierea coastelor Dubaiului de aceeaşi companie care construieşte The World. Este prima insulă dintr-un proiect care prevedea construirea a trei arhipelaguri în formă de palmier, care vor adăuga 520 de kilometri la lungimea coastelor Dubaiului. Palm Jumeirah este format dintr-o insulă principală, reprezentând trunchiul palmierului, plus alte 17 în formă de frunze. Arhipelagul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 25 de kilometri pătraţi şi este conectat la oraşul propriu-zis printr-un pod lung de 300 de metri. Proiectul a necesitat 94 de milioane de metri cubi de nisip şi şapte milioane de tone de rocă. Toată cantitatea de materiale pentru „umplutura“ insulei ar fi suficientă pentru construirea unui zid înalt de 2,5 metri, care ar înconjura globul de trei ori.
Hydropolis, autointitulat „Primul hotel de zece stele“, este o construcţie aflată integral sub nivelul mării. Este cel mai ambiţios proiect arhitectonic din Dubai, cu costuri estimate la peste 500 de milioane de dolari. Relansarea proiectului, după un start ezitant, a fost anunţată în luna februarie 2007, după ce o serie de probleme legate de impactul ecologic şi costurile de construcţie au fost rezolvate.
Întins pe o suprafaţă de zece hectare, Hydropolis va avea peste 220 de apartamente situate la 20 de metri sub apă. Practic, din fiecare cameră a hotelului va putea fi observată viaţa din adâncuri, în măsura în care va mai exista.