Un cetatean turc, in varsta de 18 ani, care incerca sa intre fraudulos in Romania, prin ocolirea punctului de trecere, a fost retinut de politistii de frontiera giurgiuveni.
Ieri, 29 aprilie a.c., in jurul orei 19.00, politistii de frontiera din cadrul PTF Giurgiu au observat, pe rambleul caii ferate Giurgiu-Ruse, in zona adiacenta punctului de control, un tanar care nu-si justifica prezenta in acel perimetru.
Avand suspiciunea ca persoana incerca sa se sustraga controlului de frontiera la intrarea in Romania, lucratorii nostri au procedat la identificarea acesteia, ocazie cu care au stabilit ca este cetateanul turc Mahmut K., in varsta de 18 ani.
Din declaratiile celui in cauza, a rezultat ca intentiona sa intre fraudulos in Romania, prin ocolirea punctului de trecere, motivul pentru care apela la aceasta metoda fiind acela ca „nu avea asupra sa pasaportul personal si, in plus, nu poseda viza de intrare pe teritoriul romanesc”.
Asupra lui a fost gasita si o carte de identitate bulgareasca falsa total, pe care – conform declaratiilor – intentiona sa o foloseasca la trecerea ilegala a frontierelor celorlalte state pe care intentiona sa le tranziteze pana in Germania, unde dorea sa ajunga pentru a-si gasi un loc de munca.
Politistii de frontiera i-au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de tentativa de intrare in Romania prin trecerea frauduloasa a frontierei de stat, la finalizarea cercetarilor, urmand a fi prezentat in fata parchetului in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.
La 18 ani, şi-a „luat viaţa în propriile mâini” şi a plecat către Europa
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

