9.5 C
Craiova
luni, 23 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateKosovo: Ciocniri violente între sârbi şi efectivele ONU şi KFOR

Kosovo: Ciocniri violente între sârbi şi efectivele ONU şi KFOR

Poliţiştii ONU şi efective din cadrul KFOR au reţinut astăzi 53 de sârbi care ocupau două tribunale ale Naţiunilor Unite din oraşul Kosovska Mitroviţa. "Poliţia a arestat 53 de persoane", a declarat la Priştina un purtător de cuvânt al poliţiei din Kosovo (KPS), Veton Elshani, citat de AFP.
Importante efective ale poliţiei ONU şi KFOR, sprijinite de blindate, au luat cu asalt în această dimineaţă cele două tribunale controlate de vineri de manifestanţii sârbi. Poliţia ONU şi trupele KFOR au lansat operaţiunea în jurul orei 05.00 (06.00, ora României) şi i-au arestat pe sârbii aflaţi în incinta clădirii. Cel puţin un autovehicul al poliţiei ONU care îi transporta pe suspecţii reţinuţi a fost împiedicat să părăsească locul de către protestatarii sârbi nemulţumiţi, care s-au strâns în apropierea tribunalelor, permiţând mai multor persoane arestate să evadeze.
Poliţia ONU a folosit gaze lacrimogene pentru a încerca să disperseze sute de sârbi care se adunaseră după raid şi s-au implicat în ciocniri cu poliţia şi forţele NATO de menţinere a păcii.
Tineri sârbi au aruncat cu pietre şi petarde spre trupele franceze din cadrul NATO, iar cabina unui vehicul NATO a luat foc. Un martor a declarat că deţinuţii au evadat când sârbii au deschis cu forţa un vehicul din convoiul ONU.
Poliţia din Kosovo a anunţat că în timpul confruntărilor cu protestatarii sârbi a avut loc o explozie soldată cu rănirea a trei poliţişti ONU şi a doi soldaţi NATO, relatează Reuters. Potrivit unui comunicat al poliţiei, personalul rănit a fost evacuat.
Un număr de 22 de poliţişti polonezi din cadrul Misiunii ONU în Kosovo (MINUK) au fost răniţi în cursul confruntărilor cu localnicii sârbi. "Ei au fost atacaţi cu pietre, grenade, explozivi artizanali şi probabil şi cu arme de foc", a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale poloneze, Mariusz Sokolowski.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS