1.8 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateLupescu susţine că ancheta DNA este spre binele fotbalului românesc

Lupescu susţine că ancheta DNA este spre binele fotbalului românesc

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a declarat, luni, că ancheta DNA din fotbalul românesc este benefică, apreciind că acesta va fi mai credibil la finalul acţiunii procurorilor şi se va stabili dacă a fost vorba de transferuri dubioase.
"Ancheta DNA este spre binele fotbalului românesc. Dacă se vor găsi vinovaţi se vor spăla toate relele fotbalului. Dacă nu se vor găsi, înseamnă că este un fotbal curat. Ancheta trebuie dusă până la capăt, iar cei îndreptăţiţi trebuie să-şi facă datoria şi să se afle adevărul în această problemă", a declarat Ionuţ Lupescu.
DNA a anunţat joia trecută punerea sub urmărire penală a mai multor oameni de fotbal, acuzaţi de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Aceştia sunt: impresarii Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu, patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti – Gheorghe Copos, avocatul Sică Puşcoci, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi – Mihai Stoica, preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo – Cristian Borcea, fostul preşedinte al clubului de fotbal Dinamo – Mircea Stoenescu, preşedintele clubului de fotbal Gloria Bistriţa – Jean Pădureanu şi acţionarul la clubul de fotbal Dinamo – Gheorghe Neţoiu, care sunt acuzaţi că au adus prejudicii cluburilor, statului şi FRF de peste zece milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS