24.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSibienii spun STOP fumatului

Sibienii spun STOP fumatului

Sibienii care şi-au propus să renunţe la fumat şi nu au reuşit încă, mai au o şansă. Până la sfârşitul primului trimestru al acestui an, locuitorii oraşului de pe Cibin ar putea avea un centru de consiliere pentru renunţarea la fumat. Programul se va desfăşura în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie. “La sfârşitul anului trecut, doi medici din cadrul Spitalului TBC au participat la prima parte a unui curs pe această temă. După pregătirea personalului medical, pacienţii vor beneficia nu doar de suport psihologic, ci şi de terapie, care ajută pacientul să poată renunţa la tutun. Vom primi şi un suport logistic, un aparat de detectare a concentraţiei monoxidului de carbon la pacienţii fumători”, precizează dr. Ioan Drăghilă, medic primar pneumolog. Consultaţiile se vor desfăşura prin programare, iar singurul criteriu după care vor fi consultaţi pacienţii va fi “primul venit, primul servit”. Fumatul reprezintă o dependenţă faţă de nicotină, iar renunţarea la fumat nu se poate realiza fără un suport psihologic eficient şi o motivaţie a pacientului. În plus, şansele de reuşită sunt condiţionate atât de pacient, cât şi de medic. Banii pentru desfăşurarea acestui program provin din taxa pe viciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS