Aveţi două joburi şi nu le faceţi faţă, sunteţi în permanenţă în criză de timp, aşteptaţi cu nerăbdare concediul, v-aţi trezit cu faţa la cearceaf sau, pur şi simplu, aveţi o zi foarte proastă? Specialiştii în resurse umane spun că există câteva reguli simple, care vă ajută să scăpaţi de stresul de la serviciu.
În primul rând, e nevoie să învăţaţi să trasaţi linii atât între carieră şi viaţa personală, cât şi între problemele reale şi imaginare. „Psihologii ne atrag atenţia că forţa de a munci şi de a avea rezultate demne de invidiat depinde de viaţa personală şi de activităţile din timpul liber“, notează specialiştii www.eva.ro. Aceştia subliniază că, pentru a nu vă lăsa copleşiţi de stres, este important să vă relaxaţi câteva minute (respectiv zece minute la cel mult două ore de muncă, dar nu pentru a fuma, ci pentru a vă gândi cu calm la ceea ce aveţi de rezolvat). „Încercaţi să vă puneţi ordine în gânduri şi să faceţi o listă de priorităţi“, vă sfătuiesc specialiştii în resurse umane. În plus, planificaţi-vă activitatea zilnică.
Faceţi lucrurile pe rând
Mai mult decât atât, pentru a evita oboseala, concentraţi-vă „pe rând asupra fiecărei sarcini pe care o aveţi de îndeplinit“ şi renunţaţi la obiceiul de a rezolva mai multe probleme simultan, chiar dacă acest lucru v-a intrat în obişnuinţă. „Învăţaţi să spuneţi nu fără a vă simţi vinovat. A dori să mulţumiţi pe toată lumea este un efort şi o risipă de enegie“, explică eva.ro. În plus, specialiştii site-ului mai sus-menţionat vă sfătuiesc să învăţaţi „să cereţi ajutor întotdeauna când este necesar“.
În acelaşi timp, conştientizaţi că nu sunteţi indispensabil nici la locul de muncă, nici acasă şi nici în grupul de prieteni. Totuşi, „familia poate fi strânsă în jurul dumneavoastră, poate constitui tot universul dumneavoastră, dar nu vi se poate substitui“, spun specialiştii.
Faceţi-vă prieteni din domenii de activitate diferite
Pentru a combate stresul, trebuie să învăţaţi, de asemenea, să descoperiţi plăcutul în acţiunile simple precum dormitul, mâncatul, plimbatul. De asemenea, trebuie să înţelegeţi că „principiile rigide pot constitui o mare piedică în calea mişcării, căutării şi evoluţiei“, avertizează specialiştii www.eva.ro.
Mai mult decât atât, trebuie să aveţi în vedere necesitatea de a avea o persoană de încredere, cu care puteţi vorbi deschis despre orice. În plus, nu ignoraţi importanţa unui grup de prieteni atât din domeniul dumneavoastră de activitate, cât şi din altele. „Este foarte bine să aveţi cât mai multe contacte în domeniul în care vă desfăşuraţi activitatea, însă şi cunoştinţele din alte sfere sunt importante. Pe lângă faptul că aflaţi lucruri noi şi interesante, scăpaţi şi de rutină“, explică eva. ro, care atrage însă atenţia asupra faptului că ar fi indicat să limitaţi, pe cât posibil, discuţiile despre serviciu.
Nu pierdeţi ocaziile de a vă distra
Una dintre căile cele mai uşoare pentru înlăturarea stresului este aceea ca acasă să vă găsiţi în permanenţă o activitate uşoară şi relaxantă, care să vă distragă atenţia de la problemele de la serviciu. În acest sens, nu ar fi rău dacă acasă v-aţi înconjura „de obiecte care vă fac să îi simţiţi aproape pe cei dragi şi care vă (re)amintesc de activităţile preferate: poze din vacanţe, flori, suveniruri din călătorii“.
Specialiştii de la www.eva.ro vă sfătuiesc să nu încercaţi să aflaţi dacă aţi fost sau nu vorbit de rău la servicu, să nu intraţi în competiţie cu persoana cu care aveţi o relaţie, să renunţaţi la rigiditate şi să nu pierdeţi ocaziile de a vă distra.