25.1 C
Craiova
luni, 25 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriScutiri la RAT pentru pensionari

Scutiri la RAT pentru pensionari

Toţi bătrânii Craiovei pensionaţi la limită de vârstă vor putea călători gratuit cu maşinile şi tramvaiele RAT, din 2008, dacă pensia nu va depăşi 1.000 de lei.

Pensionaţii la limită de vârstă ale căror pensii nu vor depăşi zece milioane de lei vechi îşi vor putea procura gratuit abonamente de călătorie pe toate cursele interne ale Regiei Autonome de Transport Craiova. Decizia a fost adoptată recent de Consiliul Local Municipal, urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2008 şi-i mai vizează pe craiovenii pensionaţi pe caz de boală, dar care au peste 60 de ani şi o pensie mai mică de zece milioane de lei vechi. Potrivit iniţiatorului hotărârii, consilierul democrat Teodor Radu, primăria poate suporta fără probleme această subvenţie. „În Craiova sunt circa 57.000 de pensionari. Însă mulţi dintre ei călătoresc foarte rar sau nu călătoresc deloc cu mijloacele de transport în comun. Previzionăm că în 2008 Regia Autonomă de Transport ar putea răspunde unei cereri de 20.000 de abonamente, pentru care Primăria Craiova ar trebui să plătească RAT 70 de miliarde de lei vechi pe an“, a spus Teodor Radu. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat că, la începutul anului 2008, le va solicita direcţiilor specializate o analiză în vederea includerii mai multor categorii de pensionari în grupul celor care beneficiază de gratuitate la abonamentele de transport în comun. În prezent, facilităţile acordate pensionarilor din Craiova sunt de 75% din valoarea abonamentului pentru o singură linie pentru bătrânii cu pensii mai mici de patru milioane de lei vechi pe lună, 50% din valoarea abonamentului pe o singură linie pentru craiovenii care primesc între patru şi şase milioane de lei vechi şi 100%, pe toate liniile din Craiova, pentru pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII