30.6 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCampanie pentru fiecare alegător

Campanie pentru fiecare alegător

Democraţii vor adopta o campanie "din uşă în uşă" pentru a convinge electoratul să se prezinte la alegeri. Declaraţia îi aparţine preşedintelui PD Hunedoara, fostul ministru al Muncii Gheorghe Barbu. Potrivit acestuia, campania democraţilor se va baza pe întâlniri cu fiecare alegător în parte. "Ne aşteptăm la o prezenţă redusă la vot, motiv pentru care trebuie să convingem electoratul nostru să se prezinte la urne. Pentru asta încercăm să ne mobilizăm exemplar pe linie de partid", a spus Gheorghe Barbu. Acesta mai spune că democraţii vor finaliza listele pentru alegerile europarlamentare în cursul acestei săptămâni, iar reprezentantul judeţului Hunedoara, Monica Iacob Ridzi, va fi clasat în prima treime a propunerilor acestei formaţiuni politice.
Reprezentanţii PD susţin că vor ţine cont ca structura listelor pentru alegerile europarlamentare să cuprindă oameni cu experienţă, astfel încât activitatea lor în Parlamentul European să se şi materializeze. "Nu vom trimite în Parlamentul European oameni care au nevoie de doi ani de zile doar să înveţe structura şi regulamentul acestui for. Noi mizăm pe oameni cu experienţă care ştiu ce au de făcut", a mai spus Barbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS