22.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCurs organizat de Colegiul Naţional de Apărare la Bruxelles

Curs organizat de Colegiul Naţional de Apărare la Bruxelles

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, va deschide, printr-un mesaj video, luni, 24 septembrie, Cursul de orientare în domeniul Politicii Europene de Securitate, organizat şi condus la Bruxelles de Colegiul Naţional de Apărare.                      
Cursul, intitulat „Uniunea Europeană – un actor global”, se desfăşoară în perioada 24–28 septembrie şi este prima manifestare de prestigiu în domeniu, organizată de specialiştii români sub egida Colegiului European de Securitate şi Apărare (CESA) şi cu sprijinul secretariatului CESA al Comisiei Uniunii Europene.   
La acest curs, care face parte din programul standard CESA pentru anul de învăţământ 2007/2008, participă 66 de cursanţi din 29 de ţări  membre, candidate şi partenere, cât şi din organismele centrale ale UE.
Activitatea constituie o componentă importantă a CESA de instruire a personalului, militar şi civil, din instituţiile statelor membre şi urmăreşte să le ofere cursanţilor fundamentele şi mecanismele necesare pentru înţelegerea problematicii desosebit de complexe a securităţii şi apărării europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS